România a obținut o remiză în fieful Elveției, scor 2-2, dar prestația Tricolorilor a fost una care a lăsat multe semne de întrebare și care a iscat foarte multe comentarii acide.
Printre cei care nu i-au menajat deloc pe fotbaliștii naționalei României a fost și Marcel Răducanu.
Fostul mare fotbalist, stabilit de ani buni în Germania, a dat de pământ cu elevii lui Iordănescu jr.
„Mulțumit nu am cum să fiu. Am înțeles că la meciul cu Kosovo s-a vorbit de gazon. Ieri am avut teren biliard, bun de tot, și nu am arătat absolut nimic A fost rău. Cu toate că am jucat defensiv, Elveția a avut ocazii. Asta nu înțeleg. Ceva s-a întâmplat. Nu am ținut de minge deloc.
Mă așteptam mai mult de la Stanciu, de la Hagi. Am jucat cu Mbappe de România, care nici el nu a arătat nimic.
Din toate meciurile jucate până acum nu am văzut un meci bun. S-au luat punctele cum s-au luat. Când avem mingea ne mușcă de gleznă”, a spus Răducanu, la Digi Sport.
Marcel Răducanu a mai spus că România ar putea face pasul la Euro 2024, dar că acolo nu crede că tricolorii se vor descurca foarte bine.
”Să zicem că ne calificăm, cu bulan, cu noroc.
Ce facem când ajungem acolo? Mai sunt meciuri grele. Ce se așteaptă jucătorii, să-i lăudăm când evoluează catastrofal? Nu se vede nimic, o constanță, ceva. O îmbunătățire a jocului.
Nu au tupeu, nu știu să dribleze. Vrem să așteptăm o minune? Să aibă antrenorul o inspirație, să-l bage pe unu și să dea două goluri. Trebuie să joci și fotbal, nu numai cu muncă și cu astea”, a mai spus Marcel Răducanu.