”Ne-a luat prin surprindere”. Plecare neașteptată de la CFR Cluj

Cristian Stan 06.07.2023, 18:07
”Ne-a luat prin surprindere”. Plecare neașteptată de la CFR Cluj

Plecare neașteptată de la CFR Cluj. Fosta campioană se confruntă cu mai multe probleme în această pauză de iarnă, dar și cu multiple modificări, mai ales la nivelul staff-ului tehnic, cât și al lotului.

După plecările lui Dan Petrescu, Alin Minteuan, Valeriu Bordeanu și Cristian Moldovan din staff-ul CFR-ului, ardelenii s-au despărțit în cursul zilei de azi, în mod oficial, și de Janos Mezei.

Cine este Janos Mezei și cum a anunțat CFR Cluj plecarea neașteptată

Janos Mezei a făcut parte din stafful ce se ocupa cu academia feroviarilor și a fost un om foarte apreciat de către clujeni, conform declarațiilor acestora pe pagina oficială de Facebook. De precizat este faptul că Mezei nu fost demis de către clujeni, acesta fiind cel care a solicitat despărțirea.

”Deși ne-a luat prin surprindere această decizie, I-am respectat dorința domnului János Mezei de a înceta colaborarea cu CFR Cluj, fiindu-i recunoscători pentru întreaga sa contribuție adusă Centrului de Copii și Juniori. Clubul dorește să îi mulțumească pentru munca depusă la CFR Cluj și să îi ureze, pe această cale, multă baftă în carieră!

Chiar dacă schimbările reprezintă o componentă normală și inevitabilă, dorim să asigurăm întreaga suflare CFR-istă, toți juniorii și părinții acestora, că activitatea Academiei CFR continuă!

În plus, ascensiunea recentă a Centrului, alimentată de rezultatele bune ale grupelor de juniori reprezintă argumente solide pentru care dorim să ne dezvoltăm în continuare Academia. În acest sens, lucrăm intens la îmbunătățirea condițiilor și a infrastructurii de pregătire pentru juniorii noștri, dar menținem o atenție sporită și asupra specializării staffului tehnic din cadrul Centrului.

Ca urmare, participăm în continuare la proiectul educațional FRF Club Implementation, organizat în colaborare cu Double Pass, menit să sporească strategia de dezvoltare a Academiei noastre!”, a fost comunicatul celor de la CFR Cluj, postat pe pagina de Facebook a grupării din Gruia.

CFR Cluj poate da lovitura cu Emmanuel Yeboah. Atacantul e dorit în MLS

Nu doar în conducerea clubului se pregătesc modificări la CFR Cluj, ba chiar fosta campioană României este foarte aproape de a da un tun pe piața de transferuri.

Patronul Neluțu Varga a anunțat că echipa trebuie să înceapă să se finanțeze singură, de aceea conducerea este deschisă să asculte oferte pentru orice jucător. Conform Fanatik, unul din fotbaliștii care pot aduce o sumă frumoasă în contul clubului este Emmanuel Yeboah.

Atacantul de 20 de ani este dorit de mai multe cluburi din MLS. Americanii l-au remarcat la Cupa Africii pe Națiuni U23, unde a participat cu naționala Ghana. Echipa lui nu a ieșit din grupe, dar Yeboah a reușit prestații apreciate. A marcat 3 goluri și a dat și o pasă de gol.

Chiar dacă nu s-a impus la CFR, pe vremea lui Dan Petrescu, africanul a stârnit interesul cluburilor de peste ocean. 2,5 milioane de euro ar putea încasa clubul din Gruia, iar jucătorul va primi și el un salariu important. Fotbalistul ar ajunge să câștige și 700.000 de euro pe an.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622