Naționala de fotbal feminin a României a remizat cu echipa similară a Elveției, 1-1, într-un meci care a contat pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2023. Partida s-a jucat pe stadionul Arcul de Triumf.
Naționala lui Cristi Dulca a jucat primul meci la București. Partida cu liderul grupei G s-a jucat pe Arcul de Triumf. Noul stadion de lângă Mănăstirea Cașin le este încă interzis echipelor bucureștene.
România a deschis scorul prin Ficzay, care a marcat din pasa lui Ciolacu, în minutul 42. S-a intrat la pauză în avantaj, iar tricolorele au condus pe tabelă până spre final.
Kiwic a adus egalarea pentru oaspete, care rămân cu zero la capitolul eșecuri.
După partida cu naționala Elveției, tricolorele se vor deplasa în Croația, unde pe 12 aprilie este programat meciul cu țara gazdă!
Cu 6 meciuri disputate, România ocupă locul 3 în Grupa G, cu 10 puncte în clasament, după Elveţia (7 jocuri, 19 puncte), şi Italia (7 jocuri, 18 puncte). Croaţia ocupă locul 4, cu 7 puncte, înaintea formaţiilor din Lituania, care are un punct, şi Moldova, fără puncte acumulate.
Partida de pe Arcul de Triumf a însemnat și o întâlnire a două dintre cele mai frumoase jucătoare din fotbalul feminin. Teodora Meluță (22 de ani) și Alisha Lehmann (22 de ani) au fost titulare și au fost schimbate în repriza a doua.
Turneul final din Australia şi Noua Zeelandă va avea loc în 2023. La Campionatul Mondial se califică echipele de pe primul loc din cele nouă grupe, în timp ce fomaţiile de pe locul al doilea vor participa la un play-off.
ROMÂNIA: 1. Părăluță – 17. Bistrian (13. Gered, 41), 5. Meluță (15. Goder, 71), 6. Ficzay, 2. Oprea, 11. Olar-cpt. – 10. Ciolacu (19. Ambrus, 59), 4. Bortan, 8. Vătafu – 20. Carp, 22. Marcu (9. Rus, 59).
Rezerve: 12. Ceasar, 23. Boandă – 3. Tunoaia, 7. Tătar, 11. Vlădulescu, 14. Herczeg, 16. Sandu, 18. Bâtea\|
Selecționer: Cristian Dulca
ELVEȚIA: 1. Thalmann – 5. Maritz, 8. Calligaris, 2. Stierli, 19. Aigbogun (14. Kiwic, 76) – 13. Wälti-cpt. (22. Mauron 78), 11. Sow (7. Maendly, 46) – 9. Crnogorčević, 18. Xhemaili, 23. Lehmann (10. Terchoun, 61) – 17. Fölmli (6. Reuteler, 61).
Rezerve: 12. Friedli, 21. Peng – 3. Mégroz, 4. Rinast, 15. Bühler, 16. Touon, 20. Humm
Selecționer: Nils Nielsen
PROGRAM:
12 aprilie 2022: Elveția – Italia, Croația – ROMÂNIA, Moldova – Lituania
24 iunie 2022: Moldova – ROMÂNIA
28 iunie 2022: Lituania – Moldova
2 septembrie 2022: Lituania – ROMÂNIA, Croația – Elveția, Moldova – Italia
6 septembrie 2022: Italia – ROMÂNIA, Lituania – Croația, Elveția – Moldova
PORTARI: Andreea Părăluță (Levante UD/Spania), Camelia Ceasar (AS Roma/Italia), Lavinia Boandă (IBV Football Club / Islanda);
FUNDAȘI: Olivia Oprea (Villareal CFF/Spania), Maria Ficzay (Fortuna Hjorring/Danemarca), Alexandra Tunoaia (Chievo Verona Women/Italia), Erika Gered (Diosgyori VTK/Ungaria), Bianca Sandu (Diosgyori VTK/Ungaria), Claudia Bistrian (ASD Apulia Trani/Italia), Teodora Meluță (Politehnica Timișoara), Brigitta Goder (Haladás-Viktoria FC/Ungaria);
MIJLOCAȘI: Ioana Bortan (U Olimpia Cluj), Mihaela Ciolacu (U Olimpia Cluj), Ștefania Vătafu (RSC Anderlecht/Belgia), Mădălina Tătar (Sport Lisboa e Benfica/Portugalia), Andrea Herczeg (Haladás-Viktoria FC/Ungaria), Beata Ambrus (Heniu Prundu Bârgăului), Ana Vlădulescu (Haladás-Viktoria FC/Ungaria);
ATACANȚI: Laura Rus (ASD Apulia Trani/Italia), Florentina Olar (Fortuna Hjorring/Danemarca), Mara Bâtea (U Olimpia Cluj), Cristina Carp (FC Como Women/Italia), Carmen Marcu (U Olimpia Cluj);