Dumitru Dragomir știe cum să procedeze pentru a avea o viață mai lungă. Un doctor i-a oferit acest sfat, pe care îl urmează de atunci cu sfințenie.
Este vorba despre un „medicament” cu totul și cu totul special, la care apelează în fiecare zi, de ani întregi. Așa se menține, potrivit spuselor sale, într-o formă de invidiat, la 77 de ani.
Concret, un reputat medic din Israel i-a recomandat să bea zilnic, la masa de prânz, „30 – 75 grame” de pălincă sau un pahar cu vin roșu. Au trecut 35 de ani de atunci, iar „Corleone” nu s-a abătut niciodată de la acest obicei.
Totuși, consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătății. Înainte ca o dietă de orice fel să fie urmată, se recomandă consultarea unui medic, întrucât acesta poate oferi sfaturi personalizate, în funcție de starea de sănătate a pacientului.
„Am fost în Israel acum 35 de ani și am consultat un profesor universitar la Universitatea de Medicină din Tel Aviv. M-a văzut roșu la față și a crezut că sunt bețiv, dar i-am explicat că nu am băut niciodată o sticlă de vin în viața mea. M-a întrebat de ce nu beau și i-am povestit o experiență neplăcută din copilărie, după care nu am mai suportat alcoolul. Mi-a zis că fac o mare greșeală.
Mi-a zis că dacă vreau să trăiesc mult, să beau la masa de prânz 30 – 75 de grame de pălincă sau un pahar de vin roșu. De când beau țuică la prânz, nu am mai avut probleme cu stomacul. Am mai răcit de două ori, dar nimic serios. Pălinca la prânz și, dacă vrei, un pahar de vin seara, fac minuni! Cea mai bună țuică o primesc de la Oradea, e extraordinară!”, a declarat Dumitru Dragomir pentru fanatik.ro.
În altă ordine de idei, omul care a condus aproape două decenii Liga Profesionistă de Fotbal a urmărit cu atenție meciul România – Columbia, iar verdictul nu a fost îmbucurător. Un singur jucător din angrenajul tricolorilor a reușit să-l impresioneze.
„Viitorul în cocoașă înseamnă că ești norocos. Se zice că atunci când pui mâna pe cocoașă ești norocos. Iar naționalei îi lipsește cocoașa. Ei pun mâna pe altceva, nu pe cocoașă.
Mi-a plăcut aseară că a spus un crainic că ‘La șuturi stăm bine’, după ce mai dădusem un șut la trei metri peste poartă în minutul 70 sau 75. Nu a mai continuat, dar trebuia să zică că ‘La șuturi peste poartă stăm bine.
Dennis Man joacă titular la Juventus dacă se duce. Este singurul jucător din națională României care face ruperi de ritm. Cu mingea la picior pleacă de nu mai ai ce să îi faci. Are fizic, are forță în picioare și are un stâng necruțător”, au fost observațiile lui Dragomir.