Chuando Tan continuă să-și surprindă fanii. Modelul și fotograful din Singapore a atras atenția tuturor după ce s-a fotografiat la bustul gol și a publicat imaginea pe internet. Oamenilor nu le vine să creadă care e vârsta reală a controversatului bărbat.
Chuando Tan are 1,85 m înălțime și un corp atletic de invidiat. Deși a trecut de mult timp de pragul de 50 de ani, el arată precum un tânăr care petrece foarte mult timp în sala de forță. Renumitul fotograf este pasionat de surf. De curând, el s-a afişat, la malul apei. Și nu oricum, ci la bustul gol. Femeile care îi urmăresc pagina de Instagram au salivat când au văzut imaginile cu el. Multora nu le-a venit să creadă că faimosul model are 54 de ani.
Bărbatul a explicat că nu are un secret care îl ajută să se mențină în formă.
Am simțit o presiune, pentru că, în adâncul sufletului, știu că nu sunt atât de tânăr. Îmbătrânesc, ca orice altă persoană.”, a spus modelul din Singapore într-un interviu.
Știu că toți vor o scurtătură, un secret despre cum să-și păstreze tinerețea, dar în cazul meu este vorba despre un stil de viață.
S-a întâmplat natural, organic. Aveam 20 de ani când am început călătoria mea spre fitness, ridicând greutăți și urmând un anumit tip de dietă. Este un stil de viață căruia i-am rămas fidel și astăzi.”, a mai spus el.
Faimosul fotograf susține că totul depinde de ”ce faci, ce mănânci și ce gândești”.
Activitățile pe care le faci în timpul zilei ar trebui să fie egale cu caloriile pe care le arzi în acea zi. Iar cantitatea de alimente pe care o consumi în timpul zilei să fie egală cu caloriile pe care le pui în corpul tău.”, a mai spus modelul din Singapore.
Mulți dintre tinerii de la noi din țară ar da orice să arate la fel de bine precum Chuando Tan. El a declarat însă că, în cazul său, totul s-a întâmplat natural.