Marius Șumudică a declarat, la conferința de presă premergătoare meciului cu Gloria Buzău, că va ”arbitra” play-off-ul dacă Rapid ajunge acolo.
Antrenorul giuleștean a lansat săgeți către campioană, sugerând că echipa sa va decide cine va lua titlul, dacă reușește să intre între primele șase clasate din SuperLiga.
Nu a spus domnul Becali că suntem slabi? Sper să ajungem în play-off, că dacă ajungem, vă spun eu că arbitrez play-off-ul! Eu, Șumudică, îl arbitrez! Nu știu dacă pot să îl câștig, eu am promis că la anul o să îl câștig, eu asta am spus când am venit la Rapid.
Dacă mâine vom câștiga, suntem în grafic, noi avem șanse de play-off și am trecut de grupele Cupei. Mai e vreo competiție, se mai joacă Cupa de Ciocolată sau ceva?
Atât putem să realizăm până acum. Dacă sunt oameni care nu ne vor în play-off, asta e, eu sunt aici să duc echipa în play-off. Cred că unele echipe s-ar mulțumi cu locul 7, fiindcă locul 7 îți dă șansa să te califici în cupele europene, dar eu nu îmi doresc locul 7, a declarat Șumudică, potrivit gsp.ro.
Rapid se află pe locul 8 al Ligii 1, după 19 etape jucate, cu 25 de puncte. FCSB are 34 de puncte după 20 de etape, situându-se pe locul al treilea al clasamentului.