După ce a anunțat că Universitatea Craiova i-a reziliat contractul lui Giedrius Arlauskis, Mihai Rotaru a dezvăluit și că se pregătește o remaniere a lotului formației din Bănie. Imediat, au început speculațiile referitoare la jucătorii care s-ar afla pe „lista neagră” la echipa antrenată de Eugen Neagoe.
Potrivit gsp.ro, pe această listă s-ar afla inclusiv numele lui Bogdan Vătăjelu, unul dintre cei mai experimentați jucători din actualul lot al oltenilor. Se pare că fundașului stânga în vârstă de 29 de ani i se găsise chiar și o echipă. Conform sursei citate, se pare că lui Vătăjelu i s-ar fi propus să meargă la Universitatea Cluj, chiar înaintea meciului cu CFR Cluj de sâmbătă, câștigat de Universitatea Craiova pe teren propriu cu scorul de 2-0.
Bogdan Vătăjelu a fost printre jucătorii formației craiovene care au luat atitudine după înfrângerea cu Farul Constanța, din deplasare, scor 1-2. Atunci, el a spus că fotbaliștii sunt vinovați pentru acel eșec, dar și că poate ar fi benefic pentru club ca mai mulți dintre ei să fie puși pe liber.
„Am fost penibili, începând cu mine! Poate că soluția nu mai e să plece antrenorul, poate că e cazul să plece vreo cincisprezece jucători de data asta!”, a spus Vătăjelu după meciul de la Ovidiu.
Și se pare că Mihai Rotaru a fost de acord cu această idee exprimată de Vătăjelu. Doar că, cel mai probabil, fundașul stânga nu se aștepta ca și el să fie trecut pe „lista neagră”. Totuși, din anumite motive, plecarea sa la Universitatea Cluj nu s-a produs încă.
El chiar a fost titular în meciul cu CFR Cluj, și de data aceasta în flancul drept al apărării, în condițiile în care este jucător de picior stâng, iar poziția sa de bază este cea de fundaș stânga. Totuși, echipa sa a făcut un meci bun și s-a impus în fața campioanei ultimelor cinci ediții de Superligă.
Chiar și așa, Mihai Rotaru dă semne că nu a renunțat la ideea de a face o „curățenie” în cadrul lotului. Conform sursei citate anterior, după ce l-a pus pe liber pe Arlauskis, acționarul majoritar de la Universitatea Craiova ar avea de gând să facă același lucru cu alți 8 jucători.
În afară de Bogdan Vătăjelu, ar mai fi vorba despre Bogdan Mitrea, Valerică Găman, Paul Papp, Ante Roguljic, Dan Nistor, Ionuț Vînă și Sergiu Hanca. Ultimii doi, după cum se știe deja, se află în litigii cu echipa la care activează. Dintre aceștia, ca și Vătăjelu, Nistor a fost folosit de Eugen Neagoe în meciul cu CFR Cluj. El a început partida pe banca de rezerve, dar a intrat pe parcurs.
Concluzia ar fi că Bogdan Vătăjelu a rămas momentan la Universitatea Craiova, dar situația ar putea să se schimbe în scurt timp. Bineînțeles, acest lucru ar fi valabil și pentru ceilalți jucători vizați de această remaniere a lotului gândită de Mihai Rotaru.
Eugen Neagoe a dat de înțeles că susține acest demers. Antrenorul echipei din Bănie s-a referit la numărul mare de fundași centrali de care dispune în acest moment. La meciul cu CFR Cluj, în centrul apărării au fost folosiți brazilianul Raul Silva și nord-macedoneanul Gjoko Zajkov, ultimul adus în această iarnă.
Eu am de luat decizii și nu pot să joc cu șase fundași centrali în echipă, careva trebuie să rămână pe dinafară”, a spus Neagoe după victoria cu CFR Cluj.