Mult zgomot pentru nimic. Italienii au aflat că AS Roma și AC Milan nu au 30 de milioane de euro pentru Radu Drăgușin și scriu unde va juca din iarnă
Radu Drăgușin este cel mai în vogă fotbalist român al momentului. Fundașul de la Genoa face un sezon foarte bun în Serie A și a atras atenția mai multor cluburi importante.
Printre ele se numără doi titani din Italia: AS Roma și AC Milan. Cele două au aflat care sunt pretențiile lui Genoa, pentru a-l ceda pe român.
Ce se va întâmpla cu Drăgușin din vară?
Presa din Italia anunță că suma de 30 de milioane de euro pe care Genoa o cere pentru el este prea mare, astfel că cele două nu o vor achita în iarnă. Dacă Genoa nu renunță la pretenții, acesta nu va pleca de la echipă în această iarnă.
„Dacă nu va veni o super-ofertă, Radu Drăgușin nu va pleca în ianuarie. Aceasta este decizia luată de Genoa, care cere cel puțin 30 de milioane de euro. Roma și Milan îl plac pe fundașul din naționala României, dar la acest moment niciuna nu intenționează să facă o asemenea investiție”, scrie Calcio Mercato.
Florin Manea, despre forma lui Drăgușin
Florin Manea a vorbit despre valoarea lui Radu Drăgușin, spunând că acesta este urmărit de mai multe echipe importante. Impresarul spune că vara viitoare acesta ar putea prinde un transfer important.
„Radu are o cotă bună. El, sub 25 de milioane de euro, nu are cum să se vândă, la momentul de față. Este o sumă destul de importantă, dar având în vedere că e unul dintre primii fundași din Italia. Gvardiol s-a vândut cu 80 de milioane. Mie nu mi se pare mare diferență între Radu și Gvardiol. Vreau să-l vând după EURO, dar nu cred că apuc.
Glumeam cu frate-miu, o să stau la EURO cu telefonul în mână. Nu-mi permit să ratez acele telefoane importante”, a declarat Florin Manea, pentru PlaySport LIVE.
Crescut de Juventus, Drăgușin a fost cumpărat de Genoa, în vară, pentru 5.5 milioane de euro. Anterior, el a mai jucat împrumutat la aceștia. Are toate șansele să prindă transferul carierei în vară, mai ales dacă România va avea o prestație bună la EURO 2024.