Sorin Cârțu a fost reales în funcția de președinte al Universității Craiova, fiind unicul candidat. În ciuda faptului că își anunțase intenția de a candida și el, Gică Craioveanu a renunțat la această idee. Recent, fostul mare internațional a dezvăluit care a fost motivul ce a stat în spatele deciziei sale.
Înaintea derby-ului Universitatea Craiova – CFR Cluj, oltenii și-au ales noul președinte. Sorin Cârțu a fost singurul candidat, astfel el a fost reales în această funcție. 1256 de abonaţi ai clubului din Bănie au votat în cadrul acestor alegeri. Din numărul total de voturi, 1232 au fost validate, iar 24 au fost declarate nule.
În ciuda faptului că își anunțase intenția de a candida la funcția de președinte al Universității Craiova, Gică Craioveanu a revenit asupra acestei idei. Fostul mare internațional a renunțat la candidatura sa, lăsându-i cale liberă lui Sorin Cârțu. Craioveanu a dezvăluit recent ce l-a făcut să nu mai candideze pentru șefia clubului din Bănie. Acesta a explicat că respectul pe care îl are față de Cârțu l-a determinat să nu concureze cu acesta.
Sorin pentru mine a reprezentat enorm, mult pentru că m-a luat la Craiova, am câştigat titlul cu el, am câştigat Cupa României cu el şi îl respect enorm şi din cauza asta am crezut că nu e momentul să candidez”, a declarat Gică Craioveanu.
Sorin Cârţu va fi preşedintele Universităţii Craiova pentru o perioadă de doi ani. Acesta și-a stabilit obiective clare pe plan sportiv. Cârțu își dorește enorm să câștige un nou titlu cu Universitatea Craiova. Pentru el ar fi o preformanță uluitoare, putând să devină primul care câştigă cu o echipă titlul ca jucător, antrenor şi preşedinte.
La ora actuală, şi eu am nevoie de club, la fel şi Universitatea cred că are şi ea nevoie de ceea ce reprezint eu. Aş vrea să continui tot ce s-a făcut bine în perioada asta, adică din 2013 până în 2022, pentru că din punctul meu de vedere a fost o treabă foarte bine făcută. Şi sigur, dacă se poate, în perioada asta de doi ani să abordăm dezideratul cel mai important şi să îl reuşim, acela de a câştiga campionatul.
Ar fi important să reuşesc. După ce am reuşit şi ca jucător, şi ca antrenor, dar nu umblu neapărat după acest lucru. Sigur, dacă vom câștiga campionatul, fanii o să vrea și mai mult. Pentru că asta e caracteristica suporterului craiovean. Voi colabora bine cu staff-ul administrativ, Marian Copilu şi Ovidiu Costeșin, vom stabili niște coordonate pe care trebuie să le respectăm. Cel mai important lucru este să fim preocupați ca lotul de jucători să dea randament maxim, pentru a obține rezultate” a spus Sorin Cârțu.