Tudor Chirilă a fost invitat în podcastul lui Răzvan Exarhu, „Ac de siguranță”, care a fost lansat de curând, iar cu ocazia asta a făcut o serie de confesiuni despre viața lui personală. Fratele antrenorului Ionuț Chirilă a povestit că a mers frecvent la duhovnic, dar și la psiholog.
Tudor Chirilă este o fire extrem de credincioasă. El a dezvăluit că merge frecvent la biserică și că are duhovnicul său, căruia îi povestește tot ce se întâmplă în viața lui. Solistul a înțeles cât de important este să faci terapie, doar că trebuie să știi când să te oprești, susține el. Altfel, nu îți poți da seama dacă funcționează.
Tot timpul am mers la biserică, de prin 1992. La părintele Marchiş (la Stavropoleos).”, a povestit Tudor Chirilă.
Tudor Chirilă a încetat să mai meargă la terapeut. El consideră că sunt de ajuns ședințele pe care le-a făcut, dar nu exclude să revină în cabinetul specialistului la nevoie.
Nu mai merg la terapeut acum. Cred că la un moment dat trebuie să întrerupi, pentru că altfel nu îţi poţi da seama dacă funcţionează. Terapeutul e ca un duhovnic, nu o poţi lua de la capăt cu altul. La terapie eşti mult mai ajutat să găseşti singur nişte răspunsuri, în timp ce la duhovnic eşti mai subordonat. Duhovnicul e o figură morală şi superioară. Terapia la psiholog, însă, e o formă de a discuta mai mult cu tine. Am vorbit foarte mult timp la terapie despre părinţi şi despre copilăria mea. Am considerat mereu că am avut o copilărie fericită. Eu cu inteligenţa emoţională sunt destul de praf, trebuie să exersez empatia, recunosc. Am făcut terapie cu un psiholog.”, a adăugat artistul.
Îndrăgitul cântăreț a vorbit în cadrul podcastului găzduit de Răzvan Exarhu și despre momentul în care a ales numele trupei sale alături de colegii lui.
Până am găsit Vama Veche am discutat multe nume: Verii lui Ştefan, Sarmalele calde, Căluţul de mare, La scoica nu-ştiu-ce. Eram foarte beţi în dimineaţa în care încercăm să dăm un nume formaţiei. Ne-a plăcut foarte mult Vama Veche, pentru că rezonează cel mai mult cu noi. Deşi şi în 2 Mai ne plăcea. Când ne-am trezit din beţie, ni s-a părut că Vama Veche e un nume de căcat, dar l-am păstrat, pentru că aşa ne-am promis în seara aceea.”, a mai zis fratele lui Ionuț Chirilă.