Motivele pentru care Gigi Becali vrea să amâne derby-ul cu Dinamo
Derby-ul FCSB – Dinamo, din etapa a doua a Superligii, nu se va mai juca pe arena din Ghencea. Negocierile purtate între oficialii trupei lui Gigi Becali şi cei ai CSA Steaua s-au încheiat fără un rezultat pozitiv. Becali a anunţat că nu a fost semnat contractul de închiriere a stadionului „Steaua”, iar latifundiarul din Pipera încearcă acum să obţină o amânare a partidei cu „câinii roşii”.
Confruntarea dintre FCSB şi Dinamo esta programată să se dispute sâmbătă, 22 iulie, de la ora 21:30. În cazul în care meciul nu se va amâna pentru o dată ulterioară, Gigi Becali va fi ogligat să achite o amendă.
Potrivit legilor în vigoare, FCSB avea obligaţia de a transmite Jandarmeriei, cu cel puţin cinci zile înainte de meci, locaţia de disputare a acestuia. Roş-albaştrii vor fi puşi astfel la plată, amenda fiind între 3000 şi 10.000 de lei.
Nu e mulţumit de reţeta financiară de pe „Arcul de Triumf”
„Arcul de Triumf” e varianta de rezervă pentru FCSB, dar Gigi Becali nu îşi doreşte ca derby-ul cu trupa lui Ovidiu Burcă să se joace pe micuţa arenă bucureşteană. Motivul: banii obţinuţi din vânzarea de tichete ar fi mult mai puţini decât în cazul în care partida s-ar juca pe Ghencea sau pe „Arena Naţională”.
După două zile pline de discuţii, Becali a transmis că varianta Ghencea a căzut. Omul cu banii de la FCSB i-a acuzat de rea credinţă pe oficialii de la CSA Steaua şi a dat de înţeles că nu mai e de acord să se aşeze, din nou, la masa tratativelor.
O să amânăm meciul, ce să facem. Dacă vrea Dinamo, amânăm meciul. S-a întâmplat că au fost falşi. Au fost falşi, au fost de rea credinţă, a declarat Becali, pentru as.ro.
Şefii lui Dinamo se consultă cu Burcă
Din primele informaţii venite dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare, „câinii” roşii nu îşi vor da ok-ul pentru mutarea meciului într-o altă zi. Nu există, până în prezent, nicio reacţie oficială pe marginea acestui subiect din tabăra dinamovistă, dar surse apropiate de conducere susţin că alb-roşiii vor refuza propunerea lui Gigi Becali.
Cuvântul decisiv îl va avea însă antrenorul principal Ovidiu Burcă. Şefii lui Dinamo nu vor lua nicio decizie până nu se vor consulta cu tehnicianul în vârstă de 43 de ani.
În afară de arena „Arcul de Triumf”, FCSB ar mai putea apela, de urgenţă, la noul stadion din Târgovişte. Încă din iunie, o delegaţie a roş-albaştrilor a inspectat arena din judeţul Dâmboviţa, iar bucureştenii au fost mulţumiţi de condiţiile de acolo.