Plecarea lui Olimpiu Moruțan de la Galatasaray în această vară este iminentă. După ce mai multe cluburi din Super Lig și-au manifestat interesul pentru internaționalul român, acesta este dorit acum de Pisa. Jurnaliștii italieni susțin că Moruțan va alege să joace în Serie B în detrimentul campionatului din Turcia.
Olimpiu Moruțan (23 de ani) a fost transferat de Galatasaray în vara anului trecut. Internaționalul român a avut la început evoluții extrem de apreciate. Odată cu plecarea lui Fatih Terim de la Galatasaray, Moruțan a intrat într-un con de umbră. Pe finalul sezonului el a fost utilizat extrem de puțin de către antrenorul Domenec Torrent.
În această vară, la Galatasaray au avut avut loc mai multe schimbări importante. Dursun Ozbek a fost ales în funcția de președinte al clubului, iar Okan Buruk a fost numit ca nou antrenor. Pe fondul acestor schimbări, viitorul lui Moruțan la Galatasaray a devenit tot mai incert.
După ce mai multe echipe din Super Lig și-au manifestat interesul pentru transferul lui Olimpiu Moruțan, Pisa a intrat și ea pe fir. Jurnaliștii de la publicația La Nazione susțin că internaționalul român va ajunge la Pisa în următoarele zile. Formația italiană vrea să-l împrumute pe Moruțan pentru un sezon cu opțiune de transfer definitiv. Dacă va promova în Serie A, Pisa va plăti 4 milioane de euro pentru internaționalul român. Jurnaliștii italieni aduc și câteva argumente solide pentru care Olimpiu Moruțan va alege să joace în Serie B în detrimentul campionatului din Turcia.
Cea mai recentă declarație oferită de antrenorul celor de la Sivasspor întărește și mai mult ideea că Moruțan nu va ajunge la această echipă.
Nu putem plăti 3-5 milioane de euro pentru Moruțan. Am așteptat jucătorul o lună, dar nu l-am putut obține”, a declarat Riza Calimbay.
În plus, Moruțan nu s-a adaptat foarte bine la Galatasaray datorită faptului că nu cunoaște bine limba engleză. Dacă va alege să meargă la Pisa, ar deveni coleg cu Marius Marin și Adrian Rus, care l-ar ajuta să se acomodeze mult mai ușor.
Pisa va face rost de bani pentru transferul lui Moruțan în următoarea perioadă. Italienii sunt foarte aproape să-l vândă pe atacantul Lorenzo Lucca la Ajax Amsterdam. Olandezii vor plăti aproximativ 12 milioane de euro.
În ciuda faptului că a avut apariții rare la Galatasaray, Olimpiu Moruțan este dorit de mai multe echipe din Super Lig. Presa din Turcia anunță interesul pentru internaționalului român.
Echipele din Super Lig îl doresc pe mijlocaşul român Olimpiu Moruţan. A aflat că o echipă a depus deja o ofertă oficială la clubul Galatasaray. Este vorba de un împrumut”, au anunțat jurnaliștii turci.