Moroșanu spune tot despre bătăile din galele momentului: „Să-i lăsăm să se înjure, să se bată, să facă ce vor!”

Dragos Stefanescu 02.03.2023, 21:55
Moroșanu spune tot despre bătăile din galele momentului: „Să-i lăsăm să se înjure, să se bată, să facă ce vor!”

După ce și-a încheiat cariera sportivă Cătălin Moroșanu a devenit organizator de gale de kickboxing. Fostul luptător a vorbit recent despre rivalitățile din ring dar și despre influența acestora asupra tinerilor.

Cătălin Moroșanu nu crede că galele de de kickboxing au un efect negativ asupra tinerilor

Cătălin Moroșanu și-a încheiat cariera sportivă în urmă cu câțiva ani, cu un palmares de 45 de victorii obținite în cele 56 de meciuri disputate. De atunci el a ales să se dedice tot sportului care l-a consacrat. Moroșanu a devenit organizator de gale profesioniste de kickboxing.

Moroșanu a vorbit recent despre galele în care se luptă oameni care nu au nicio legătură cu sporturile de contact. Aceste gale au devenit extrem de populare în România. Fostul luptător consideră că aceste gale au un efect benefic deoarece sportul și artele marțiale devin din ce în ce mai ușor de înțeles pentru publicul larg. În plus, atâta timp cât violența nu este promovată în școli, luptele de acest gen nu pot avea o influență negativă asupra tinerilor.

Să știi că orice lucru este benefic. Multă lume mă întreabă despre diverse astfel de gale, cu RXF. E un lucru foarte bun pentru că lumea înțelege ce înseamnă sportul și artele marțiale. Este o chestie foarte importantă, din punct de vedere psihic, că oricine poate să facă lucrul ăsta. Eu personal văd astfel lucrurile. Ok, eu sunt promotor, fac gale profesioniste, cu luptători profesioniști, dar în același timp cred că poate să fie un val care la rândul lui poate să creeze alți copii care vor să facă sportul ăsta. Hai să vedem și partea pozitivă că mai mereu ne gândim numai la cea negativă. Astfel de gale sunt în trend acum. Să-i lăsăm să se înjure, să se bată, să facă ce vor. Ce dacă? Atât timp cât nu se încurajează violența în școli sau în alte zone este perfect”, a declarat Cătălin Moroșanu pentru EGO.ro.

Care sunt idolii lui Moroșanu

Cătălin Moroșanu a vorbit și despre idolii săi. Fostul luptător a explicat că în copilărie Bruce Lee a fost eroul său din domeniul artelor marțiale. Ulterior Arnold Schwarzenegger și Mike Tyson au devenit modelele sale. Pe legendarul pugilist chiar l-a întâlnit de două ori, în România.

Am avut mai mulți eroi. Actorii din filme pentru mine au fost niște eroi. Bruce Lee a fost eroul meu pe partea de arte marțiale. El mi-a plăcut cel mai mult, după aceea, când am început să cresc mai mare, am văzut actori gen Denzel Washington, Tom Hanks. Chiar sunt niște actori foarte buni. Pe partea de sport, clar Arnold Schwarzenegger, care pe lângă faptul că a fost Mister Univers, a ajuns și un foarte bun actor, a ajuns și un mare politician și în momentul de față este un mentor pentru toată lumea, pe toate ramurile. Pot să spun că Arnold Schwarzengger este un rol. Iar pe partea de lupte, Mike Tyson este favoritul meu

Am avut de două ori această șansă. Prima întâmplare a fost în 2006 când Mike Tyson a venit la Constanța cu yahtul lui. Am stat la coadă cred că o oră și ceva doar să îmi dea un autograf și să fac o poză cu el. După câțiva ani, cred că undeva la 10 ani, a venit în România și am făcut foarte multe poze cu el. În calitate de luptător. Pot să spun că până acum m-am întâlnit de două ori cu idolul meu în viață””, a spus Moroșanu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622