Momentul în care Regele Charles al III-lea l-a lăsat fără replică pe Ilie Năstase. ”Nu știa că sunt român”

Iosif Pintilie 05.05.2023, 12:05
Momentul în care Regele Charles al III-lea l-a lăsat fără replică pe Ilie Năstase. ”Nu știa că sunt român”

După moartea Reginei Elisabeta, Prințul Charles a devenit regele Regatului Unit. Îndrăgostit de România, acesta are multiple povești ce îl leagă de țara noastră.

Ilie Năstase, poveste cu Regele Charles al III-lea

Ilie Năstase s-a cunoscut cu Regele Charles al III-lea în 2013, la București. Victor Ponta, cel ce era la acel moment Premierul României, l-a invitat pe fostul prinț.

Cu ocazia acelei vizite, Ilie Năstase, unul dintre cei mai importanți sportivi din istoria României, a avut ocazia să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea.

„El m-a văzut jucând la turneul de la Wimbledon, pentru că venea acolo cu mama lui și stăteau în loja familiei regale. M-am văzut cu el o singură dată, când a venit în vizită la București. Victor Ponta era prim-ministru și m-a chemat, iar atunci a fost un moment foarte haios.

La un moment dat mi-a spus că își aduce aminte de meciurile mele, dar că nu știa că sunt român. I-am zis; «Se mai poate întâmpla să fii și român», iar atunci a început să râdă. I-a plăcut gluma!”, a declarat pentru playtech.ro Ilie Năstase.

Năstase crede că Charles este personalitatea internațională care a făcut cea mai mare reclamă României.

„El a spus de multe ori lucrurile senzaționale despre România și noi nu îl apreciem la adevărata lui valoare. Și dacă am vrea, noi nu am avea bani să-l plătim pentru câtă reclamă frumoasă ne-a făcut.

El este Regele Angliei și are de toate și spune că «România este una dintre cele mai frumoase țări din lume», iar eu cred că nu-l apreciem foarte mult.

Eu cred că pentru această publicitate nu am putea să-l plătim nici cu tezaurul de la Moscova. El a spus de multe ori că se simte în România ca acasă, ne face o reclamă enormă, când apar imaginile cu el, cu bastonul pe munte, aduce copii să facă sport… Cine a mai făcut așa ceva pentru România? Nimeni! Este o mare onoare!”, a mai spus Năstase.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622