Rică Răducanu, pe numele său adevărat Răducanu Necula, se bucură nespus că a trecut cu bine peste cei doi ani de pandemie. La fel ca mulți alții, el se așteaptă ca această criză sanitară să se încheie cât de curând. Totuși, are anumite temeri pe care nu și le poate înfrunta.
Rică Răducanu s-a arătat îngrijorat de incidentul petrecut la începutul anului trecut, când Pavilionul 5 al Spitalului „Matei Balș” dinmunicipiul București, destinat bolnavilor de Covid, a luat foc. La acel moment, s-au stins din viață 20 de oameni nevonivați.
În mod întâmplător, el și soția sa se aflau internați în unitatea medicală care a fost suprinsă de flăcări. Cei doi erau infectați cu Covid-19 și se aflau acolo pentru a primi un tratament care să îi ajute să treacă cu bine prin această boală.
Fostul mare portar al Rapidului a mărturisit că nu a fost afectat în niciun fel de flăcările incendiului izbucnit la unitatea COVID-19 din Institutul Național pentru Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș din Capitală. El a sărit pe geam imediat ce a văzut că au fost depistate probleme în cadrul unității medicale.
Când a fost incediu la Balș, eu n-am pățit nimic. Am sărit pe geam de la etajul 1. Pentru nevastă-mea a fost mult mai rău. Ea abia merge acum și a fost afectată rău de COVID-19, a avut probleme cu plămânii. N-a vrut să stea în același salon cu mine, că și așa a zis că mă vede în fiecare zi, așa că a stat la etajul 2 când a ars secția. Altfel nu ar fi avut cum să sară.”, a declarat Rică Răducanu, conform playtech.ro.
Fostul portar el echipei naționale a recunoscut ce îl îngrijorează cel mai tare.
Mi-e frică să le mai dau telefon! Mulți nu răspund și mi-e teamă că au murit…Am voință! Am jucat și am tras de mine cât am putut, dar nu am moral când vine vorba de astfel de lucruri. Când sunt singur acasă, mă copleșesc tot felul de gânduri rele. Nevastă-mea e mai tare decât mine”, a mai spus fostul portar, potrivit sursei citate.
Rică Răducanu consideră că pandemia care a izbuncit la începutul anului 2020, în China, este pe sfârșite.
Aș vrea să fac, pe 10 mai, de ziua mea, o petrecere cu lăutari la mine în curte. Să deschid sezonul. Să chem toți prietenii, să mai uităm de supărări și să ne aducem aminte de vremurile bune. Bătrânețea e grea, dar sufletul e tânăr și aș vrea ca lumea să fie fericită!”, a conchis Rică Răducanu.