Fundașul Shkodran Mustafi (30 de ani) a fost jefuit, în Spania! Neamțul se afla în casă în timp ce hoții au pătruns prin efracție.
Cotidianul Bild scrie că hoții l-au lăsat pe Mustafi fără bani, haine scumpe și bijuterii, iar paguba s-ar ridica în total la 1 milion de euro. Mustafi joacă în prezent la Levate, în La Liga.
Campion mondial în 2014, apărătorul central se afla acasă în seara cu pricina. Mustafi se relaxa în piscina sa, unde asculta un curs de golf. Acesta i-a observat pe hoți tocmai la plecare și nu a apucat să-i mai prindă. Infractorii au plecat cu banii și bijuteriile furate, iar Mustafi a alertat în grabă poliția.
O investigație este în desfășurare. Presa din străinătate scrie că hoții au urmărit atent pagina de Instagram a lui Mustafi, unde acesta și-a prezentat casa în repetate rânduri. Acestea sunt informațiile oferite de poliția din Spania, conform presei din străinătate.
Mustafi a comentat incidentul: „Pot confirma incidentul, dar nu vreau să comentez. Ancheta este în curs de desfăşurare şi nu vreau să încurc în vreun fel. Sunt bine, într-un fel sau altul”, a spus fundașul Mustafi, conform sursei citate.
Averea jucătorului german Shkodran Mustafi se ridică la circa 80 de milioane de euro!
CV-ul lui Shkodran Mustafi este de-a dreptul impresionant. Crescut de Hamburg, fundașul de 1,84 m a evoluat de-a lungul carierei pentru Sampdoria, Valencia, Arsenal și Schalke.
Din septembrie 2021 se află la Levante, ocupanta locului 19 în La Liga. În acest sezon, neamțul a evoluat în 12 meciuri oficiale și a marcat un gol.
Conform Transfermarkt, cota de piață a acestuia se ridică acum la 2 milioane de euro. Pentru echipa națională a Germaniei, Mustafi a evoluat în 20 de meciuri și a înscris două goluri.
Shkodran Mustafi a jucat cel mai mult la Arsenal, unde a strâns 151 de meciuri în perioada 2016 – 2021.