Oficialii de la Rapid au pregătit un moment special, înainte de derby-ul din această seară, cu Dinamo Bucureşti.
Lovitura de start a meciului de pe arena „Valentin Stănescu” va fi dată de Ion Goanţă, unul din jucătorii legendari ai alb-vişiniilor. Aflat acum la vârsta de 60 de ani, Goanţă a fost decar al Rapidului şi a perforat porţile adverse de nu mai puţin de 80 de ori.
În 1986, înaintea unui celebru meci cu Dinamo, mai mulţi jucători ai grupării de sub Podul Grant au fost arestaţi ca formă de intimidare. Gestul la care au apelat cei de la Ministerul de Interne nu a dat roade, iar Goanţă a adus victoria Rapidului.
Lovitura de începere va fi dată de fostul jucător Ion Goanţă. A fost idolul mai multor generaţii de rapidişti. I s-a spus Micul Riverra al Giuleştiului şi a fost căpitan al Rapidului timp de aproape cinci ani”, au informat reprezentanţii grupării patronate de Dan Şucu şi Victor Angelescu.
La conferinţa de presă premergătoare disputei de azi, Cristiano Bergodi, antrenorul principal al alb-vişiniilor, a transmis că trei jucători ai lui Dinamo trebuie să fie supravegheaţi cu mare atenţie.
Pe lângă Ahmed Bani, eroul al „câinilor roşii” în jocul din Cupă, cu Metaloglobus Bucureşti, jucătorii ofensivi Dennis Politic şi Goncalo Gregorio sunt nominalizaţi de tehnicianul italian drept principalii oameni care pot crea pericol la poarta păzită de Horaţiu Moldovan.
Ahmed Bani și Politic sunt jucători buni, de fuleu, la fel și atacantul Gregorio. Dar toți jucătorii lor sunt foarte buni. Le promitem fanilor că vom lupta 110%”, a transmis Bergodi.
De partea cealaltă, Andrei Nicolescu, administrator special al „câinilor roşii”, a subliniat că Dinamo nu se va mulţumi să joace la egal. Acesta a precizat că are mare încredere în tactica pe care a pregătit-o Ovidiu Burcă şi a dat de înţeles că unitatea de grup a alb-roşiilor ar putea înclina balanţa în favoarea lui Dinamo.
Noi mergem acolo să câștigăm, avem armele noastre. Sunt convins că Ovidiu Burcă va pregăti foarte bine meciul”, a punctat Nicolescu, într-un interviu acordat pentru jurnaliştii de la GSP.