Moldovenii au „pârjolit” gazonul și au „comandat” vânturile. Târnovanu se plânge după victoria cu Botoșani: „Gazon impracticabil, n-ai cum să joci fotbal”. Charalambous: „Am avut și vântul în față”

08 10. 2023, 00:24

Steliștii au făcut un meci modest cu FC Botoșani, dar se întorc la București cu toate punctele.

După joc, portarul Târnovanu și antrenorul Charalambous s-au plâns de condițiile în care s-a desfășurat partida. Dacă goalkeeperului nu i-a plăcut deloc gazonul, Charalambous a avut o problemă cu vântul care a bătut-o în față pe FCSB.

„Gazonul a fost impracticabil, nu am putut să construim. A fost o luptă, a trebuit să jucăm cu minge lungă. Mă bucur că am câștigat și că plecăm acasă cu cele 3 puncte. Unul dintre motivele pentru care am jucat mai slab azi cu siguranță că e gazonul.

Nu ai cum să joci fotbal așa. Ne-am adaptat foarte bine la condiții, am câștigat și asta e cel mai important, că plecăm cu toate punctele de aici. Depinde și ce face CFR-ul acum, dar suntem bine, cu toate că am făcut și câțiva pași greșiți. Încercăm să stăm pe primul loc cât de mult se poate”, a fost analiza lui Târnovanu.

„A fost exact ce ne așteptam să fie, un meci foarte greu. Am fost și vânt, știam că vom suferi. Am avut un adversar care a jucat pe contraatac, nu am făcut cel mai bun meci al nostru. Dar sunt foarte importante cele 3 puncte obținute azi. Mă bucur pentru Lixandru.

Am avut discuții când nu juca, a continuat să muncească. I-am spus că într-o zi vei primi înapoi ceea ce oferi. Evoluțiile lui sunt tot mai bune de la o săptămână la alta. Avem nevoie de toți jucătorii, e un sezon foarte lung”, a comentat Charalambous.