Mitică Dragomir a câștigat un proces. Fostul președinte al LPF a reușit să obțină amendarea unui contestatar de-al său. Mai exact, Marian Ceaușescu a fost pedepsit pentru adresarea de cuvinte jignitoare față de Dragomir.
Pedeapsa nu este una imensă. Rivalul fostului președinte al LPF va trebui să achite 500 de lei, în urma evenimentului de pe 9 noiembrie, spune DCNews.ro. Amenda a fost aplicată de secția 1 de poliție.
”Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, în care a avut loc o agresiune între mai multe persoane, Serviciul Informare şi Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti este abilitat să comunice următoarele: Poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs evenimentul
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Secţiei 1 s-au sesizat din oficiu, la data de 9 noiembrie, cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Persoanele implicate au depus plângere în cadrul dosarului penal constituit, urmând ca, în urma cercetărilor, să fie propusă soluţie legală, prin unitatea de Parchet. De asemenea, una dintre persoanele implicate a fost sancţionată contravenţional pentru adresarea de cuvinte jignitoare, conform Legii 61/91 R”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Pe 9 noiembrie, protestatarul Marian Ceaușescu l-a așteptat pe Dumitru Dragomir la sediul unei televiziuni, unde a avut o altercație cu fostul președinte al LPF și șoferul său.
„Eu îl dau în judecată pentru ce a făcut și pentru faptul că a venit cu câinele dresat și mi-a rupt pantalonii. Îmi e teamă să nu fie câinele turbat. Mă duc mâine să îmi fac antirabicul. Unul m-a înțepat cu o șurubelniță, mi-a dat în spate cu o șurubelniță. Au venit în grup și m-au atacat“, a spus Mitică Dragomir.
Dumitru Dragomir (76 de ani) ar putea reveni în fotbalul românesc, la aproape 10 ani după ce a pierdut șefia Ligii Profesioniste de Fotbal. Actualul om de afaceri este interesat de preluarea unei echipe din eșaloanele inferioare.
Dumitru Dragomir ar fi interesat să devină patron în fotbalul românesc. As.ro informează că Unirea Constanţa, din Liga 2, şi Clubul Sportiv „Liceul cu Program Sportiv Helmut Duckadam”, din liga a patra, ar fi țintele fostului șef al Ligii Profesioniste.
Ambele echipe se pregătesc în baza din Clinceni și, conform sursei citate, Mitică ar fi cerut acordul primarului din localitate pentru a demara negocierile.