După aproape două decenii, Andreea Marin a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și Ion Țiriac. S-au afișat împreună de mai multe ori, la diverse evenimente importante, însă niciodată nu au vorbit despre povestea care îi leagă. Fostul tenismen ar fi vrut chiar să o ia de nevastă.
Ion Țiriac și Andreea Marin s-au iubit pe vremea când tenismenul avea aproape 66 de ani și „Zâna” 31. Cei doi nu au recunoscut niciodată că sunt împreună sau că au avut o poveste de iubire. Cu toate acestea, aparițiile la evenimente ținându-se de mână și copleșindu-se cu gesturi tandre, arătau cu totul și cu totul altceva.
Ba chiar au fost fotografiați la un eveniment pe perechi: Ion Țiriac – Andreea Marin; Ilie Năstase – Amalia Năstase. Este vorba despre nunta de la Iași, din î.2004, a prințului Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza și Nina Irina Țăndărica
Mai mult, apropiații au dezvăluit că fostul tenismen se gândea serios să-i pună inelul pe deget „Zânei”, însă, aceasta a fost prinsă pe picior greșit iar cei doi s-au răcit. Se zvonea că motivul rupturii ar fi fost apariția unei a treia persoane în relația lor. Este vorba despre omul de afaceri turc, Ali Erugn Ergen. După ce au apărut împreună, presa a cuplat-o imediat pe Andreea cu magnatul, iar Ion Țiriac a început să aibă îndoieli.
Andreea Marin o să fie prima invitată din noul sezon al emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”. Prezentatoarea și-a făcut foarte bine „temele” și nu a ratat nicio întrebare incomodă pentru invitata ei.
Așa cum a declarat în urmă cu puțin timp în podcast-ul lui Damian Drăghici, Denise Rifai oferă invitaților săi posibilitatea să lămurească episoade neclare din viețile lor. Bineînțeles, dacă și aceștia își doresc.
Pe 24 august, de la 22:30, o să fie rândul Andreei Marin să răspundă la un set de întrebări. Printre altele, „Zâna” o să lămurească următoarele subiecte:
- Ați fi acceptat o cerere în căsătorie din partea lui Ion Țiriac?”,
- Care a fost primul salariu de la ?”,
- De ce este obsedată Mihaela Rădulescu de dumneavoastră?”,
- Ați adoptat copii pentru imagine?”,
- Este greu să iubești în lumina reflectoarelor?”,
- Cât de mult v-a ajutat frumusețea în carieră?”,
- Sunteți falsă?”,
- Cu care dintre soți nu v-ați mai căsători?”.
Atunci când a fost întrebat dacă are de gând să se mai recăsătorească, făcându-se referire indirect la Andreea Marin, Ion Țiriac a răspuns: „Eu, la vârsta mea?”. Și „Zâna” a fost întrebată dacă fostul jucător de tenis a cerut-o de nevastă, dar n-a vrut să răspundă la această întrebare.
Nu va pot răspunde nici la asta! Pe de altă parte, aș sublinia că orice femeie s-ar simți mândră lângă Ion Țiriac.”, a fost răspunsul „Zânei”.