Mircea Lucescu, avertisment pentru Edi Iordănescu: „Au fost multe critici, foarte corecte, care au ajutat enorm echipa națională!”. Marele merit al selecționerului

22 11. 2023, 20:01

Mircea Lucescu îl avertizează pe Edi Iordănescu, după calificarea României la EURO 2024. Criticile aspre după eșecul din Nations League și startul slab din preliminariile pentru European au ajutat enorm de mult „tricolorii”, potrivit legendarului antrenor.

„(…) Pe de altă parte, nu se poate construi o echipă performantă pe un cor de laude. Criticile care s-au succedat au ajutat enorm de mult. În 1984 și eu eram hulit, inclusiv de Vadim Tudor. Toate acestea nu au făcut decât să consolideze un grup de jucători pentru marea performanță. Au fost foarte multe critici și acum, foarte corecte! Meritul celor care au condus este că din toate astea au tras concluziile cele mai bune.

Eu vă spun sincer, mă bucuram când vedeam că opinia publică își dorește o echipă puternică. Echipa a crescut de la meci la meci. În Liga Națiunilor au jucat cum au jucat… (n.r. – au terminat pe ultimul loc)”, a declarat Mircea Lucescu, la Digi Sport, miercuri seara.

Edi Iordănescu l-a făcut KO pe Murat Yakin, a remarcat Mircea Lucescu

Totodată, Il Luce recunoaște meritele lui Edi Iordănescu. Fiul generalului l-a demolat pe Yakin, din punct de vedere strategic, a remarcat fostul antrenor de la Șahtior Donețk și Dinamo Kiev.

„Trebuie să dăm și merit președintelui Federației, care nu l-a schimbat. În același timp, să nu uităm că de 5-6 ani s-a acordat mult credit jucătorilor tineri. Această calificare a echipei naționale, dacă e bine gestionată, va face ca naționala să ajungă într-o perioadă de confruntare, de emulație. Foarte mulți jucători își vor dori să ajungă la echipa națională.

Poate fi un ciclu de 5-6 ani. Au o răspundere extraordinară pentru națională. Au dat speranțe. Poate fi o echipă puternică. Echipa națională se construiește cu rezultate. Își vor dori jucătorii să revină la națională, nu ca înainte.

Îl felicit pe Edi! Am făcut o comparație cu Yakin. Yakin a greșit totul, a fost prea încrezător. A schimbat jucători prea devreme. Noi am câștigat puncte cu schimbările de jucători. Și cu Israel, și cu Elveția. Asta ține de antrenor”, a declarat Il Luce, pentru sursa citată.