Mircea Lucescu a fost dorit în ultimii ani la cârma naționalei, dar acest lucru nu s-a realizat din diverse motive. Recent, ”Il Luce” a dezvăluit că nu mai ia în calcul o revenire pe banca tehnică a României.
Mircea Lucescu este unul dintre cei mai importanți antrenori din istoria fotbalului românesc. În ultimii ani, reputatul antrenor a fost dorit de mai multe ori pe banca tehnică a naționalei României. Mutarea nu s-a realizat însă din diverse motive. ”Il Luce” i-a mai pregătit pe “tricolori” în perioada 1981-1986. Ultima echipă națională pregătită de Lucescu a fost cea a Turciei, în perioada 2017 – 2019.
Mircea Lucescu este antrenorul lui Dinamo Kiev, echipă cu care mai are contract pentru încă doi ani. Momentan campionatul de fotbal din Ucraina este suspendat pentru o perioadă nedeterminată din cauza războiul izbucnit în țara vecină.
Mircea Lucescu a vorbit recent despre posibilitatea de reveni la cârma naționalei României. Tehnicianul a explicat că nu mai ia în calcul această variantă. ”Il Luce” a dezvăluit că a acceptat funcția de selecționer al României în două rânduri, însă conducătorii Federației nu și-au dorit această colaborare.
Mai am doi ani de contract cu Dinamo Kiev, vom vedea ce se va întâmpla, dacă se va relua campionatul. Voi analiza situația, pentru că am ajuns la o vârstă. Nu s-a mai putut să mă întorc la echipa națională a României. Nu poți să fii doar antrenor la echipa națională, trebuie să fii un manager, cum sunt acum Guardiola și Klopp la Manchester City și Liverpool. Trebuie să intri în legătură cu absolut toți, prezentându-ți argumentele cu convingere.
Într-o altă viață să mai revin la echipa națională… ce să mai… în niciun caz. Nu se mai poate! Am vrut de două ori să vin, am acceptat, apoi cei care conduceau atunci au avut o altă părere, să zic așa. Mi-am văzut de drumul meu și pe oriunde am fost s-a simțit.”, a declarat Mircea Lucescu, pentru Gândul.
Mircea Lucescu a făcut o radiografie a situației de la echipa națională a României. Tehnicianul i-a dat și câteva sfaturi lui Edi Iordănescu, în care are încredere că poate obține rezultate pozitive în viitor. Totodată, Lucescu a subliniat că scheletul naționalei trebuie alcătuit din jucători de la echipele fruntașe din Liga 1.
Echipa națională ar trebui să însemne foarte mult. Sunt trei echipe din Liga 1 care trebuie să stea la baza formării echipei naționale. CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, am văzut jucători talentați acolo. Ăștia sunt jucătorii care trebuie aduși, care se luptă pentru trofee, nu jucătorii din străinătate care se luptă să nu retrogradeze. Jucătorii de la echipa națională trebuie să aibă o mentalitate de învingători și să joace săptămână de săptămână.
Edi Iordănescu e un băiat inteligent, instruit, așa cum trebuie. Vedem ce rezultate vor fi, e nevoie și de momente de furie. Când și cum să le folosești, să nu fie prea elegant în meseria asta. Trebuie să-și apere personalitatea lui, în primul rând”, a spus Mircea Lucescu,