Minaur Baia Mare pierde cu Viborg, în Final Four-ul EHF European League. Româncele vor juca pentru medalia de bronz

Robert Zanfir 14.05.2022, 22:12
Minaur Baia Mare pierde cu Viborg, în Final Four-ul EHF European League. Româncele vor juca pentru medalia de bronz

Minaur Baia Mare a ratat, sâmbătă, calificarea în finala European League, după eșecul cu Viborg, 24-28. Româncele vor juca pentru medaliile de bronz cu Herning.

Minaur Baia Mare a jucat şi anul trecut la Turneul Final Four, pe care l-a și organizat. Româncele s-au clasat, atunci, pe locul 3. Au pierdut în semifinale cu viitoarea campioană Nantes (34-36), ca apoi să o învingă pe Herning Ikast (33-31), în finala mică.

Minaur Baia mare ratează finala EHF European League

Viborg, de trei ori câștigătoarea a Ligii Campionilor şi tot de trei ori a fostei cupe EHF, ultima dată în 2004, este neînvinsă în acest sezon în cupele europene. Danezele nu au avut milă de jucătoarele lui Raul Fotonea. După primele 10 minute de joc, Viborg avea o diferență de șapte goluri, scor 9-2.

Totuși, două time out-uri ale lui Fotonea au reechilibrat ritmul, iar Minaur a venit la trei lungimi înaintea pauzei. Repriza a doua a avut același scenariu, cu danezele la conducere, în timp ce româncele au ratat momentele importante ale partidei.

În cele din urmă, Viborg s-a impus cu 28-24 (16-13) și va juca finala EHF European League. În prima semifinală a zilei la Turneul F4, Herning Ikast (Danemarca) a trecut de SG BBM Bietigheim (Germania) cu 33-34 (12-14).

Minaur va juca, astfel, pentru medaliile de bronz cu Herning Ikast din Danemarca.

Principalele marcatoare ale întâlnirii au fost Haugsted 7 goluri, pentru Viborg, respectiv Cristina Laslo 7, pentru Minaur.

Programul Final Four EHF League:

Duminică, 15 mai

Finala mică, 16:30: Herning-Ikast vs. Minaur Baia Mare (Digi 4, Orange 3, Prima Sport)
Finala mare, 19:00: Viborg vs. Bietigheim (Digi 2, Orange 3, Prima Sport)

EHF League este a doua competiție intercluburi ca valoare în handbalul feminin, după Champions League.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622