Ion Țiriac susține că David Popovici (17 ani) are un urmaș în înotul românesc. Miliardarul crede că Vlad Stancu (17 ani) i-ar putea călca pe urme actualului campion mondial și european și deținător al recordului mondial în proba de 100 de metri liber.
David Popovici este de departe sportivul cu cea mai mare cotă de popularitate în ultimul an, în sportul românesc. Bucureșteanul a explodat la Campionatele Mondiale de la Budapesta, unde a câștigat două medalii de aur. Au urmat „Europenele” de juniori de la Otopeni, unde a strălucit alături de Vlad Stancu. Acum, „racheta” înotului românesc face valuri la Roma. A devenit cel mai rapid înotător din istorie.
Vlad Stancu a fost unul dintre eroii delegației României la Campionatul European de juniori de la Otopeni. A câștigat aurul la 1.500 liber, argintul la 800 de metri liber și tot argintul la 400 de metri liber.
Ion Țiriac susține că nimic nu ar fi fost posibil fără talentul și puterea de muncă a Cameliei Potec, cea care i-a descoperit într-un program care a avut loc la „Stejarii”, clubul construit de miliardarul român.
„Îți dau un alt exemplu. Potec. Pentru trei sau patru ani, la „Stejarii”, aduna vreo două, trei sute de copii și făcea trei zile de concurs în piscina de acolo.
Erau 12,13,14 antrenori și se alegeau 30,40 de copii. Nu cei mai performanți ca timp, cei mai performanți ca tehnică. Îi ținea în București, iar noi, fundația, plăteam.
Vreo trei săptămâni, antrenamente de șase ore pe zi. Îl vedem acum pe domnul Popovici, dar se pare că mai e unul care vine din spate, îmi scapă numele, la 1.500 de metri (n.r. -Vlad Stancu), iar el e dintre cei care au fost acolo acum câțiva ani”, a spus Ion Țiriac pentru Gsp.
David Popovici (17 ani) este pe prima pagină a marilor publicații ale lumii, după performanța fabuloasă de la Roma. Bucureșteanul a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de la Foro Italico și a bătut recordul mondial, care dura de 13 ani.
„David Popovici nu e om, e de pe altă planetă! A bătut recordul mondial la 100 de metri după 13 ani”, au scris cei de la OA Sport.
„Ultimul Tarzan din înotul mondial”, au titrat cei de la Gazzetta dello Sport. „Românul Popovici a bătut recordul mondial la 100 de metri și fără costumele magice”, au scris și spaniolii de la Marca.