Imediat după ce Gloria Buzău a fost învinsă categoric în deplasarea de la Arad şi a ratat promovarea în Superligă, Adrian Mihalcea şi-a anunţat despărţirea de gruparea din Crâng. Fostul „câine roşu” ar mai fi continuat pe banca buzoienilor doar în cazul în care elevii săi ar fi reuşit să treacă de UTA.
Mihalcea nu stă însă mult timp fără echipă. Dan Alexa, antrenorul principal al Braşovului, îl dă de gol pe Mihalcea şi afirmă că fostul atacant al lui Dinamo a ajuns deja la o înţelegere cu Unirea Slobozia.
Din ce știu, Adrian Mihalcea revine la Unirea Slobozia, unde a avut rezultate foarte bune, un argument solid pentru ialomițeni în viitorul campionat”, a anunţat cel poreclit „Chirurgul”.
Originar chiar din Slobozia, Mihalcea şi-a făcut debutul în lumea antrenoratului pe banca Unirii. Acesta a avut, până în prezent, două mandate la conducerea băncii tehnice a Sloboziei.
La scurt timp după şi-a încheiat cariera de fotbalist, chiar la Unirea Slobozia, Mihalcea a fost numit, în vara lui 2013, la cârma echipei. A petrecut atunci două sezoane la Slobozia, iar în 2020 a revenit pentru cel de-al doilea descălecat. Şi atunci Mihalcea a condus de pe margine formaţia din Slobozia tot pentru două sezoane.
Dezamăgit după eşecul înregistrat duminică seară, în confruntarea cu UTA, Mihalcea a explicat presei că nu a luat deloc în calcul posibilitatea de a mai continua pe banca buzoienilor în divizia secundă. Chiar dacă a spus adio Gloriei, acesta are mare încredere în tinerii jucători buzoieni şi susţine că trupa din Crâng se va bate, din nou, cu şanse mari la promovare.
Anul viitor, Goria Buzău își dorește promovarea, așa a fost planul pe trei ani. Eu îmi termin contractul în momentul de față. Cu o eventuală promovare mi s-a fi prelungit contractul automat, aveam clauză. N-am reușit să discut cu nimeni de prelungire, nu m-a interesat. M-am gândit doar la baraj. Cu problemele avute, atât am reușit. Important e ca ei să meargă mai departe. Sunt câțiva copii care au un viitor important”, a precizat Mihalcea.