Mihăilă răsuflă ușurat. A luat doar o etapă de suspendare după eliminarea cu Israel și are șanse mari să meargă la Euro
Valentin Mihăilă răsuflă ușurat după cartonașul roșu încasat în meciul cu Israel. UEFA a dictat doar o etapă de suspendare, ceea ce înseamnă că are șanse mari să meargă la Euro 2024.
În caz contrar, prezența sa era sub semnul întrebării. Edi Iordănescu putea fi pus în situația de a lăsa în afara lotului unul dintre cei mai importanți jucători din preliminarii.
Mihăilă a scăpat doar cu o etapă de suspendare după eliminarea cu Israel. Poate merge la Euro
Potrivit FRF, Comisia de Etică și Disciplină din cadrul UEFA a apreciat că o etapă de suspendare este suficientă pentru cartonașul roșu primit de Mihăilă în minutul 84 al meciului care ne-a asigurat calificarea la campionatul European de anul viitor.
Cum pedeapsa a fost ispășită în meciul cu Elveția, ultimul din preliminarii, mijlocașul va putea evolua din primul meci al grupelor turneului final. O sancțiune mai drastică i-ar fi pus automat în pericol prezența.
„Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe jucătorul Parmei la Comisia de Etică și Disciplină UEFA, sancțiunea dispusă fiind o suspendare de o singură etapă”, a transmis forul de la Casa Fotbalului.
Obiectivul României la Euro 2024. Burleanu a făcut anunțul
Imediat după tragerea la sorți a grupelor, Răzvan Burleanu s-a arătat extrem de optimist în privința șanselor României de a face o figură frumoasă la Euro 2024. Obiectivul vizează, potrivit spuselor sale, calificarea în optimile de finală.
„Dacă e să ne uităm la această grupă, ar trebui să nu ne gândim la adversarii noştri. Va fi o luptă cu noi înşine, astfel încât dacă jucătorii noştri vor avea capacitatea să se autodepăşească, cu siguranţă vor obţine rezultate remarcabile.
Acest Euro trebuie să reprezinte o etapă în ceea ce priveşte construirea celei mai importante generaţii din ultimii 20 de ani. Şi evident, obiectivul intermediar este ieşirea din grupe. Staful tehnic va analiza adversarii ştiuţi deja, Belgia şi Slovacia, iar apoi aşteptăm luna martie.
Ne aşteptăm ca Israel să fie una din echipele din finală, probabil cu Ucraina, o echipă foarte competitivă. Mi-aş fi dorit să reluăm experienţa frumoasă din 2016, când am avut meci de deschidere cu Franţa, aşa că mi-aş fi dorit să jucăm cu Germania. Sunt încrezător că echipa are un potenţial extraordinar de creştere în lunile următoaree. Va fi o luptă de a ne autodepăşi”, a declarat președintele FRF.
Tricolorii vor evolua în grupa E, alături de Belgia, Slovacia și o selecționată venită din playoff. Aceasta se va alege dintre Israel, Bosnia Herțegovina, Ucraina și Islanda.