Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, știe cine va fi noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României. Oficialul a rupt tăcerea pentru a pune capăt tutror speculațiilor care au inundat atât presa sportivă, cât și rețelele de socializare.
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, este dorit de Federația Română de Fotbal să ocupe postul de selecționer al echipei naționale a României. Reprezentanții FRF au luat în calcul și alte opțiuni, însă s-au lovit de refuzul antrenorilor. De exemplu, Gheorghe Hagi a spus clar că se dediscă întru totul proiectului de la Constanța și că nu îl interesează momentan să preia naționala.
Antrenorul celor de la CFR a ezitat să le dea un răspuns final reprezentanților FRF. Ultima dată, el a spus că se va pronunța abia după meciul cu FC Argeș. Cu toate acestea, Mihai Stoica este convins că Dan Petrescu va accepta oferta venită de la Federație.
N-aveți încredere în ce se postează pe rețelele sociale? Dan Vasile Petrescu va fi.”, a declarat Mihai Stoica.
Reamintim că FRF i-a propus lui Dan Petrescu un contract pe termen lung, pe cel puțin două campanii, conform spuselor lui Mihai Stoichiță.
Să fie clar. Nu am cerut un răspuns imediat. Am cerut voie clubului, patronului Neluțu Varga. Ne-a spus că putem vorbi cu Dan să îi facem o propunere. Acest lucru s-a întâmplat în această dimineață. Urmează ca ei să ia o decizie împreună.
Nu forțăm pe nimeni. Ne facem datoria să discutăm cu cei în măsură să preia echipa națională. Știm că sunt fel de fel de impedimente în a realiza un astfel de contract cum au fost cu Gică, Răzvan și Dan, care e sub contract cu Clujul, dar mi se pare normal să se inițieze o astfel de discuție cu cei care merită să conducă echipa națională. În funcție de dorința fiecăruia și, bineînțeles, după un dialog cu oficialii clubului, sunt bineveniți.
În niciun caz nu va fi un contract pe termen scurt. Va fi pe termen lung, pentru două campanii sau ceva în genul acesta. Sunt detalii care se vor stabili atunci când vom ajunge la o înțelegere cu un candidat.”, a subliniat Mihai Stoichiță la emisiunea Fotbal Club.
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a spus, de asemenea, că noul selecționer va fi cunoscut cel târziu pe 20 decembrie.
Aveți răbdare, nu rămânem fără selecționer, stați liniștiți! S-ar putea să fie după tragerea la sorți, în orice caz, până în data de 20 o să avem selecționer. Nu are sens să discutăm acum.
Propunerile au fost făcute în cadrul comisiei tehnice acum ceva vreme și ați văzut cu cine s-a discutat, nu e un secret. Aștept toate răspunsurile, da.”, a concluzionat Mihai Stoichiță