Mihai Stoica și Basarab Panduru sunt siguri de calificarea României la Euro.
România mai are de jucat două partide, în preliminariile Euro 2024, cu Israel și Elveția. În cazul în care vor câștiga sau vor face egal cu Israel, „tricolorii” se vor califica, din punct de vedere matematic, la turneul final, înaintea ultimului meci din preliminarii.
Mihai Stoica susține că a fost convins încă de la începutul preliminariilor că România se va califica la Euro 2024, deoarece adversarii, pe care România îi are în grupa I, sunt prea slabi.
„Am spus de la început că avem șanse de calificare, nu am spus-o doar așa.
E grupa prea slabă! Sunt unele țări africane care au jucători doar la cluburi importante din Europa, luăm exemplul Senegal, iar ei nu fac mai nimic la nivel de echipă națională.
Nu contează că ai 4-5 jucători la un nivel mare, contează mai multe, cum ar fi organizarea, stilul de joc. Pentru noi e important că împotriva adversarilor mai slab cotați nu ne-am încurcat, am făcut doar un 0-0 cu Belarus, care putea să fie o victorie a noastră. Elveția, Kosovo și Israel s-au tot încurcat și aici stăm noi bine.
Ei spun că sunt un grup unit și o familie. Era o explicație dacă jucam bine, dar nu am jucat bine. De ce manieră nu am câștigat în Elveția, a fost ceva de nedescris.
Tu ieși și zici că am făcut egal cu Israel pentru că suntem un grup unit și o familie. Nu îmi spune de Kosovo, tu l-ai văzut pe Rrahmani cu noi? A fost catastrofal! Rrahmani e unul la Napoli și altul la națională.
Dacă tu te califici la european, ți-ai atins obiectivul. Pe mine m-a surprins alegerea lui Mogoș mai mult decât cea a lui Artean. Eu cred că va juca Rațiu 90 de minute și alte 90 de minute. Eu am o problemă, ce e mai indicat? Să aduci un jucător care nu joacă sau un jucător care joacă prost?”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Inclusiv Basarab Panduru a spus că nu are nicio emoție în privința calificării României la Euro 2024.
„Nu ți se pare că e mereu la fel? Când batem, vai ce familie frumoasă avem, când nu e bine, începem să ne punem mâinile în cap și să ne văităm.
Eu mă așteptam să ne calificăm, cum m-am așteptat să terminăm pe locul 4 în grupa de la Liga Națiunilor. Cu cine să te bați aici? Israel a speriat pe cineva până acum? Kosovo?
Să luăm meciurile la rând, am făcut meciuri pe care trebuia să le pierdem și nu le-am pierdut pe un ditamai noroc. În nicio invenție de-a ta, nu ai voie să îi chemi pe Artean și Mogoș, n-aveau ce să caute la națională.
La echipa națională trebuie să ai ceva ce nu au toți, trebuie să ai ceva mai altfel. Chițu e într-o perioadă bună a vieții sale, sper să o țină încă 2-3 ani așa, dar nu știu ce să joci cu Chițu vârf”, a spus Basarab Panduru.