Mihai Stoica se ia de un jucător de la Rapid după dezastrul de la Constanța: “Vânătorul a devenit vânat”
Chiar dacă au trecut aproape trei săptămâni de la înfrângerea din Giulești a FCSB-ului, scor 0-1, Mihai Stoica nu a îngropat securea războiului. Unul dintre jucătorii importanți ai Rapidului a fost pus la zid.
Mihai Stoica, atac dur la adresa unui jucător de la Rapid
Managerul general al vicecampioanei le-a răsucit cuțitul în rană rivalilor după umilința cu Farul, scor 2-7, atacându-l pe Dragoș Grigore pentru declarațiile oferite la flash-interviu. Acesta a încercat să găsească o explicație pentru lipsa de agresivitate a echipei comparativ cu derby-urile anterioare, dar a fost taxat în termeni duri, cu referire la faultul comis asupra lui Compagno.
„Încercând să explice înfrângerea, a spus că a fost vânat el. A fost vânat… Deși… Vânătorul se transformă în vânat. El îl calcă intenționat pe Compagno. Toată lumea a zis că trebuie să fie eliminat. Iar acum spune că nu a mai avut agresivitate pentru că a fost vânat. Nu am înțeles nimic”, a răbufnit Mihai Stoica la Orange Sport, completat de foștii internaționali Basarab Panduru și Viorel Moldovan, prezenți la rândul lor în studioul emisiunii.
„Nu! Ei au vânat, Onea şi cu Dragoş Grigore. La meciul cu FCSB ei au vânat tibii, tendoane. Asta e o scuză”, a spus Panduru, în timp ce fostul jucător al Rapidului i-a atras atenția lui Grigore că afirmațiile sale au fost nepotrivite: „Aoleu, Dragoș Grigore! Dragoș, te rog, nu veni să spui chestii din astea. Mai bine se oprea. Scoate în evidență lucruri greșite. E o greșeală ce a făcut la acest interviu”.
Ce a spus Dragoș Grigore după umilința cu Farul
La finalul meciului în care Rapid a suferit unul dintre cele mai usturătoare eșecuri din istorie, fundașul central a încercat să găsească explicații pentru jocul dezastruos, atât pe faza defensivă, cât și în atac. Acesta a pus lipsa de agresivitate a colegilor săi pe seama criticilor din ultima perioadă.
„E adevărat, veneam după două victorii. Foarte multe discuții, presiuni puse pe arbitraj, tot felul de chestii care să ne ia din merite. Cred că am câștigat pe teren, nu am încercat să punem în pericol viața nimănui. În seara asta a fost cu totul și cu totul altceva. Probabil că și subconștientul nostru ne-a făcut să nu mai fim agresivi cum trebuie după discuțiile care au fost.
Ne cerem scuze fanilor. Indiferent de numele jucătorilor dacă nu formezi un grup e foarte greu. Sunt puțini jucători care câștigă partide singuri. Sigur că și eu am ce să-mi reproșez după seara asta. Nu-mi aduc aminte de o înfrângere cu 7-2 într-un meci oficial, cred că e cel mai drastic eșec din cariera mea”, a declarat Dragoș Grigore.