Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, a cedat nervos atunci când a fost întrebat de schimbarea lui Dawa.
Fundașul camerunez a fost înlocuit în minutul 35 al partidei cu Petrolul, deși nu acuza probleme medicale.
Joyskim Dawa a avut o intervenție dură asupra lui Sergiu Hanca în minutul 25 al partidei Petrolul Ploiești – FCSB, una încheiată cu scorul de 2-2, motiv pentru care a primit cartonașul galben din partea centralului Radu Petrescu.
Dacă fotbalistul gazdelor nu a mai putut continua meciul, din cauza accidentării, nici stoperul vicecampioanei nu a mai petrecut mult timp pe teren. Concret, acesta a mai bifat încă 10 minute, după care a fost schimbat cu Lixandru.
Prezent în cadrul unei emisiuni TV, Mihai Stoica a fost întrebat despre această modificare, iar oficialul FCSB i-a atribuit-o patronului Gigi Becali.
„Toate deciziile sunt ale lui Gigi Becali! Văd că sunteți mirați încontinuu. Iese omul și spune «Da, domnule, am făcut asta, asta și asta». Ce e așa mare…
Nu vreau să discut subiectul ăsta. Nu vă pot spune chestii intime, că sunt chestii care se discută. Dacă spun că a fost schimbarea mea, o să mă creadă cineva? Nu discutăm chestiile astea. Nu-mi place să vorbesc ce vorbim noi între noi”, a spus MM Stoica la OrangeSport.
Joyskim Dawa s-a transferat la FCSB de la Botoșani în vara anului trecut pentru suma de 350.000 de euro. Fotbalistul este un titular incontestabil la formația roș-albastră, drept dovadă și cele 63 meciuri pe care le-a bifat de când a venit. 17 dintre apariții le-a bifat doar în această stagiune (13 în campionat și 4 în Europa), una în care a reușit să marcheze și un gol, contra celor de la U Cluj.
Fundașul mai are contract cu echipa din Capitală până în iunie 2024, însă Gigi Becali are opțiunea de a-i prelungi înțelegerea pe încă trei sezoane.