Mihai Stoica a fost dat pe spate de evoluția lui Octavian Popescu de la naționala de tineret!
România U21 a învins-o pe Armenia U21, 2-0, în Grupa E din preliminariile Campionatului European de tineret din 2025. Golurile partidei au fost semnate de Cătălin Vulturar și Ștefan Baiaram.
Octavian Popescu, căpitanul României U21, a avut o evoluție fulminantă în meciul cu reprezentativa Armeniei, reușind să paseze la ambele goluri marcate de „tricolori”.
Mihai Stoica a fost foarte încântat de jocul lui Octavian Popescu și a avut o reacție scurtă pe contul personal de Facebook.
„Taviiiiii”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook, după cele două assist-uri ale jucătorului legitimat la FCSB.
„Era așteptată de un an și șapte luni victoria, suntem foarte bucuroși că am reușit să câștigăm, că nu am primit gol, am reușit să marcăm de două ori și e foarte bine asta.
Au fost lucruri foarte bune, am lucrat fazele fixe foarte bine la antrenament și s-a văzut asta în meci. Suntem bucuroși și să vină meciul cu Finlanda.
A fost o surpriză plăcută că am primit banderola, sunt foarte bucuros, mi-a dat încredere și sper să ajut echipa să luăm cât mai multe puncte. Mă motivează banderola. Am vorbit cu colegii, i-am motivat înainte de meci foarte bine și cred că asta s-a văzut și pe teren.
Le-am spus să fim montați foarte bine, să dăm totul pe teren și să avem grijă până în ultimul minut pentru că au pățit în Albania o întoarcere la fel, să nu pățim la fel. Am spus mai ales la pauză să fim foarte atenți și cu Albania am condus la pauză și după am fost întorși”, a spus Octavian Popescu, la finalul partidei cu Armenia U21, pentru sport.ro.