Mihai Stoica a spus adevărul despre unul dintre talentele fotbalului românesc. A jucat la FCSB, dar nu s-a putut impune

Olteanu Ștefan 03.04.2022, 15:20
Mihai Stoica a spus adevărul despre unul dintre talentele fotbalului românesc. A jucat la FCSB, dar nu s-a putut impune

Gabi Iancu (27 de ani), unul dintre talentele fotbalului românesc, a revenit în luna februarie în Liga 1, la Farul Constanța, iar Mihai Stoica a dezvăluit de ce a ales atacantul o nouă experiență la echipa lui Gică Hagi. Este a patra oară când Iancu joacă la clubul patronat de „Rege”, iar în precedentele trei colaborări a reușit să impresioneze.

„Pe Iancu l-a tot reparat Hagi. La FCSB strâmba din nas. Era prea static”. Mihai Stoica a spus adevărul despre unul dintre talentele fotbalului românesc

Cu o cotă de piață de 1.000.000 de euro în 2012, la vârsta de doar 18 ani, Gabi Iancu a fost unul dintre talentele fotbalului românesc, însă, din nefericire, pe parcurs și-a pierdut din elan.
La jumătatea sezonului 2012 – 2013, FCSB a văzut potențialul uriaș al lui Iancu și i-a pus pe masă lui Gică Hagi suma de 500.000 de euro pentru transfer. Oferta a fost acceptată, iar atacantul a făcut pasul la echipa roș-albastră.
De aici a început declinul lui Iancu, iar Mihai Stoica, maganer general al echipei FCSB, a explicat de ce nu s-a putut impune Iancu în echipa antrenată pe atunci de Laurențiu Reghecampf.

Pe Iancu l-a tot reparat Hagi. El s-a vândut doar de la echipa lui Hagi. La noi a făcut două meciuri bune, dintre care unul cu Stromsgodset, când a dat un gol cu dreptul, în vinclu. Cum l-am văzut eu pe Iancu la noi? Mi-a plăcut foarte mult. El, născut în 1994, şi Stanciu, născut în 1993, erau singurii tineri din echipa lui Reghecampf. Erau cei mai buni la antrenamentele şi testele lui Neubert.

În partidele amicale, Stanciu era bine. Iancu, nu prea. L-am întrebat ce se întâmplă. Pentru că el se antrena foarte bine. I-am zis: „Mişcă-te mai mult. Uită-te la Rusescu”. El strâmba din nas. Se gândea: „Mi-l dă exemplu pe Rusescu, care e inestetic?”. Dar Rusescu mereu căuta spaţiile libere. Iancu avea execuţii, dar aştepta mingea prea mult. Era prea static. I-am zis să se mişte mai mult, dacă vrea să aibă ocazii”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Își relansează cariera din nou sub comanda lui Hagi?

Așa cum a precizat și Mihai Stoica, primul care a sărit mereu în ajutorul lui Gabi Iancu a fost Gică Hagi. După experiența eșuată de la FCSB și o scurtă aventură în Turcia, la Karabukspor, Gabi Iancu a revenit, în iulie 2016 la echipa lui Hagi. Efectul pozitiv asupra lui Iancu a fost vizibil în scurt timp, iar în primul sezon a marcat 6 goluri și a oferit 3 pase decisive. În acest context, în septembrie 2017 a semnat cu Temalica, formație din Polonia. Din păcate, au urmat alte două sezoane modeste pentru Iancu. După un an petrecut la Temalica, a revenit În România și a evoluat pentru FC Voluntari și Dunărea Călărași.

Deși a marcat doar 2 goluri în 14 partide în sezonul 2018 – 2019, Gică Hagi a sărit din nou în ajutorul lui Iancu și în iulie 2019 l-a transferat la echipă. Rezultatul? Iancu a avut parte de o ascensiune incredibilă, iar la finalul sezonului 2019 – 2020 a ieșit golgheterul României, cu 18 goluri și 8 pase decisive.

Mulțumită acestui parcurs, Gică Hagi l-a vândut pe Gabi Iancu pentru a doua oară în schimbul sumei de 500.000 de euro. De data aceasta destinația a fost Rusia, respectiv Akhmat Grozny. Pe 13 ianuarie 2021 a semnat Iancu cu Akhmat, însă după doar un an, în februarie 2022, a revenit la Constanța. Iancu este doar sub formă de împrumut la Farul, urmând ca la finalul sezonului să revină la Grozny, unde mai are contract până pe 30 iunie 2024.
Totuși, el speră să își relanseze cariera și să plece în Rusia într-o formă cât mai bună. Până acum, el a evoluat pentru Farul în 6 partide oficiale și a reușit să înscrie un gol.

Gabi Iancu, fără cuvinte după eșecul cu Volunari. „Nu știu ce să spun”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622