Dennis Man a devenit cel mai scump fotbalist care pleacă din Liga 1. Parma a plătit pentru acesta 11 milioane de euro, urmând să se adauge alte două milioane, sub formă de bonusuri. Giovanni Becali a povestit istoria transferului acestuia.
Cei mai scumpi fotbaliști care au părăsit Liga 1 sunt Nicolae Stanciu, Vlad Chiricheș și Dennis Man. Primul s-a transferat de la FCSB la Anderlecht, pentru 10 milioane de euro, în 2016. Căpitanul echipei naționale, Chiricheș, a părăsit România pentru Tottenham Hotspur, pentru aproximativ 9,5 milioane de euro.
Într-un final, Dennis Man, venit la FCSB de la UTA, a plecat de la vicecampioana României în Italia, cu destinația Parma. Acesta a doborât celelalte recorduri, Becali primind în schimbul său aproximativ 11 milioane de euro, la care se pot adăuga bonusuri.
Tanner Krause este cel care se ocupă de Parma Calcio 1913, fiind patronul echipei. Acesta a plătit aproape 20 de milioane de euro pentru transferurile românilor Valentin Mihăilă și Dennis Man.
În ceea ce-l privește pe ultimul, transferul său a creat multă vâlvă, precum și un conflict între frații Becali și Anamaria Prodan. Văzut ca un jucător în jurul căruia să se facă echipa, fotbalistul crescut de UTA a început bine, dar a dezamăgit ulterior.
Giovanni Becali a povestit despre modul în care s-a realizat transferul lui Dennis Man la Parma. Problema principală a reprezentat-o bariera limbii străine. Gigi Becali și Tanner Krause nu aveau o limbă comună, dar aici a intervenit Mihai Stoica, după cum a recunoscut Giovanni.
Îmi zicea Krause că vărul meu nu lasă la preț și nu știe ce să facă. Atunci s-a pus problema cum reușesc cei doi să comunice.
„Gigi, cum facem, că patronul Parmei știe de hârtiile pe care tu mi le-ai dat pentru Man, de 12-13 milioane și vrea să negocieze cu tine?”. El mi-a zis că „nu știu, cum facem, Giovanni, că eu nu vorbesc engleză”
Atunci am găsit soluția: Meme Stoica. I-am dat lui Krause numărul lui Meme și au discutat ce doreau până ce Gigi și patronul Parmei s-au pus de acord asupra sumei de transfer” a spus acesta.
În plus, Giovanni Becali a declarat că, indiferent de ceea ce zice pe moment, Gigi Becali dă drumul oricărui jucător pe care primește o sumă care-i convine.
Gigi a promis tuturor jucătorilor că le dă drumul, indiferent ce impresar au, dacă oferta care vine la el îi convine. Așa a fost și cu Man la Parma”.