Transferul lui Alex Băluţă la FCSB a produs un cutremur în fotbalul românesc.
Patronul celor de la Universitatea Craiova îl acuză pe jucător de trădare. După ce a refuzat să revină la echipa olteană şi a preferat oferta venită din partea lui Gigi Becali.
Chiar dacă din punct de vedere financiar, Mihai Rotaru susţine că fotbalistului nu i s-a făcut din Bănie o propunere inferioară celei pe care a acceptat-o de la vicecampioana României. Situaţia a generat un schimb de replici între cei doi patroni. Cu privire la faptul că aceştia aveau un gentleman agreement.
Potrivit căruia nu vor oferta un jucător deja dorit de rivală. Gigi Becali susţine că Mihai Rotaru a fost cel care a încălcat primul protocolul în cazul Dawa şi a făcut o declaraţie în acest sens în care a vorbit metaforic despre momentul respectiv.
Mihai Rotaru a luat totul ca pe o glumă şi spune că este mult mai supărat pe jucător, care a fost scos de la inimă şi de fanii olteni. Aceştia i-au organizat o „înmormântare” online.
”Gigi Becali nu a încălcat niciun pact, a fost o discuție. I-am zis că nu vreau să licitez, eu mă retrag. Nu vorbim de un pact. Asta era de mult, era cu Dawa și era în spirit de glumă. Că să fie sânge trebuie să fie un trădător și l-am găsit.
Nu cunosc lucrurile care circulă pe rețelele sociale. Craiova e un oraș greu, care nu uită și nu iartă, Băluță era aici, era al nostru. Dacă primea zece euro în plus de la FCSB, puteam să înțeleg, dar așa dați-mi voie să nu înțeleg”, a fost comentariul patronului alb-albaştrilor la Digi Sport.