Punctul obţinut de CSU Craiova în duelul din Bănie, cu liderul Farul Constanţa, nu l-a mulţumit pe deplin pe patronul Mihai Rotaru. Şeful grupării alb-albastre a acuzat maniera de arbitraj a brigăzii conduse de centralul Andrei Chivulete şi a spus, pe un ton, răspicat că trupa de la malul mării nu merita să primească penalty în prima repriză.
Rotaru crede că Alibec a amplificat contactul şi s-a aruncat pe gazon, în speranţa de a-l convinge pe Chivulete să arate punctul cu var.
A fost un contact de joc, iar Alibec mai merge un pas şi abia apoi cade. Este exclus să fi fost penalty. Alibec mai face un pas şi apoi îşi aduce aminte că trebuie să cadă. Uitaţi-vă la dinamica jocului. Este anormal ce s-a întâmplat. Cartonaşul roşu pentru Alibec a fost clar, se vede cum dă cu cotul”, a sunat analiza lui Rotaru, de la emisiunea „Fanatik Superliga”.
Omul cu banii de la CSU Craiova şi-a îndreptat apoi criticile înspre propriii jucători. Rotaru e mulţumit de modul în care construiesc fazele elevii lui Eugen Neagoe, dar se declară, în schimb, dezamăgit de lipsa de productivitate din faţa porţii adverse.
Nu suntem responsabili în faţa porţii. Asta le-am spus şi eu jucătorilor. În celelalte meciuri, am arătat că avem o capacitate în faţa porţii care lasă de dorit. Nu se poate aşa ceva. Când ai cinci meciuri aşa, atunci e o problemă. Rapid ne-a bătut, dar noi am ratat foarte multe ocazii. Nu se acceptă aşa ceva. Sunt jucători cu calitate extraordinară”, a precizat, vizibil deranjat, Rotaru.
Patronul trupei de pe „Ion Oblemenco” spune că lotul alb-albastru este unul de mare calitate, iar ratarea calificării în cupele europene ar reprezenta un mare eşec. Indiferent de rezultatele pe care le vor înregistra „juveţii” pe acest final de campionat, Rotaru a promis că nu va renunţa la serviciile antrenorului principal, Eugen Neagoe.
Pe banca noastră erau Koljic, Baiaram, Roguljic. A fost pe bancă şi Creţu, precum şi Căpăţînă. Nicio echipă din România nu are banca noastră. Este o bancă pe care nimeni nu o are în România. Ne creăm ocazii pentru că avem calitate foarte mare. Nu avem voie să ratăm Europa. Vom vedea mai departe ce avem de făcut”, a încheiat Rotaru.