Mihai Popa, drum liber spre CFR: „Mi-aș fi dorit să fiu la naționala mare!” Toate reacțiile de la Voluntari, după victoria ilfovenilor cu FC Argeș

Robert Zanfir 23.05.2022, 23:00
Mihai Popa, drum liber spre CFR: „Mi-aș fi dorit să fiu la naționala mare!” Toate reacțiile de la Voluntari, după victoria ilfovenilor cu FC Argeș

Mihai Popa ar putea fi primul om care pleacă de la Voluntari, după victoria cu FC Argeș, 1-0, în ultimul meci al sezonului. Portarul ilfovenilor este chemat la CFR Cluj și a declarat după partidă  că și-ar fi dorit să fie convocat la naționala mare.

FC Voluntari și-a luat revanșa cu FC Argeș, după eșecul din play-off, 0-1. Între timp, ilfovenii au trecut de jucătorii lui Prepeliță și în semifinalele Cupei. Liviu Ciobotariu și compania au terminat sezonul pe locul 4, peste Farul lui Gică Hagi, iar la echipă se anunță mișcări de trupe.

Mihai Popa, drum liber spre CFR! Toate reacțiile de la Voluntari, după victoria ilfovenilor cu FC Argeș

Mihai Popa a fost, cu siguranță, unul dintre cei mai buni jucători ai celor de la FC Voluntari. Portarul va merge la naționala de tineret, deși recunoaște că și-ar fi dorit să fie sub comanda lui Edi Iordănescu.

„Este foarte important să terminăm sezonul cu o victorie. Și sunt bucuros că nu am primit gol. A fost un gol foarte rapid. Când trăiești cu emoții, victoria este mai frumoasă.

A fost un sezon bun pentru echipă, bun și pentru mine. Îmi pare rău că am primit Cupa, dar asta este fotbalul, cineva trebuie să câștige, cineva să piardă.

Acum voi merge la națională și voi vedea ce va urma. Mi-aș fi dorit să fiu la naționala mare, ar fi fost foarte important pentru mine.

Un sezon bun, dar nu mă gândesc la un transfer. Mi-aș dori un transfer în străinătate, dar vom vedea”, a declarat Mihai Popa la finalul partidei cu FC Argeș, ultima din play-off.

Marcelo Lopes, omul meciului cu FC Argeș

„Cred că am făcut un meci bun. Am venit aici să câștigăm trei puncte. Acum mergem la Lisabona cu familia și prietenii.

Cred că a fost un sezon foarte bun. Am venit în play-off și am terminat pe patru”, a spus și mijlocașul stânga.

Vadim Rață, specialistul golurilor rapide

Vadim Rață a marcat după doar 23 de secunde. A fost cel mai rapid gol al sezonului. „Am mai marcat cu Gaz Metan așa rapid. A fost un sezon greu, dar plăcut. La noi de vreo două luni se simte oboseala. Nu suntem un lot foarte numeros.

E ceva foarte frumos pentru noi să terminam pe locul 4. Am jucat o finală, la început de sezon, dacă ne zicea cineva că o să avem așa un sezon, eram mulțumiți. Încercăm să ne bucurăm.

O să fie un campionat interesant. Nu pot să zic ce urmează, eu mai am un an de contract. Ca orice fotbalist, mi-aș dori o creștere în carieră”, a spus și mijlocașul defensiv.

FC Argeș – FC Voluntari 0-1. ECHIPELE DE START:

FC ARGEȘ: Croitoru – Tofan, Turda, Dobrosavlevici, Mușat – Șerban, Honciu – Ișfan, Ganea, Dumitru – Fatai
REZERVE: Micle, Arias, Moisie, Crivac, Dumitrașcu, Dinoci, Oprescu, Boldor, Palic
ANTRENOR: Andrei Prepeliță

FC VOLUNTARI: Popa – Meleke, Tamaș, Armaș(cpt), Vlad – Miranda, Droppa, Rață – Costin, L. Fulop, Lopes
REZERVE: Râmniceanu, Andres, Achim, Briceag, Tavares, Ilie, Merloi, Golan, Tehe
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran / A1: Adrian Popescu / A2: Cristian Marius Marchidanu / Observator: Nicolae Marodin

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622