Mihai Iosif, gata să revină la Rapid: „Mi-au zis că ușa e deschisă oricând. Vreau să iau titlul”. Exclusiv

Bogdan Solomon 11.12.2023, 22:10
Mihai Iosif, gata să revină la Rapid: „Mi-au zis că ușa e deschisă oricând. Vreau să iau titlul”. Exclusiv

Chiar dacă precedentul mandat nu s-a încheiat așa cum și-ar fi dorit, Mihai Iosif nu ar spune nu Rapidului. Ba chiar și-ar dori să revină într-o bună zi, iar șansele sunt cât se poate de mari.

Tehnicianul a dezvăluit, în direct la PlaySport Live, ce i-au transmis Victor Angelescu și Daniel Niculae, precum și marele său vis: cucerirea titlului cu echipa de suflet.

Mihai Iosif speră să revină la Rapid și să devină campion

În momentul în care s-a despărțit de Rapid, „Miță” – așa cum este alintat de fani – a primit asigurări că va avea mereu „ușa deschisă”. Acesta a recunoscut, totodată, că își dorește să se întoarcă și să lupte pentru câștigarea campionatului.

Pentru moment, însă, trebuie să finalizeze cursurile pentru obținerea licenței PRO. A ales să le urmeze în Republica Moldova, la fel ca Ianis Zicu și Marius Croitoru.

„Rapid are antrenor acum. Cei de la Rapid au zis că am ușa deschisă oricând. Nu știu cât de deschisă este, ei știu. Deschisă înseamnă să te întrebe: vrei la noi în casă? Aia înseamnă o ușă deschisă. Nu știi ce-ți oferă viața. Vreau să termin licența PRO. În viitor, dacă Dumnezeu va dori, mi-aș dori să iau un titlu cu Rapid. Mulți vor asta, aș vrea și eu. Nu e coadă la Rapid, e loc pentru toată lumea.

E normal să viseze și Șumudică să ia titlul cu Rapid. Ar fi anormal să nu o facă. Ar însemna că n-are ADN-ul de care e nevoie. Pe Giulești, e bine că-ți mai bate inima. O ia de nici nu știi… O mai prind, n-o mai prind? (râde) Pe teren, nu mi s-a făcut rău. Mi-a crescut tensiunea foarte, foarte mult. Rău nu mi se face. Dacă mi se face, o termin repede, nu mai apucă să mi se facă rău. Am pus tot ce am avut mai bun pentru Rapid, au fost lucruri extraordinare, un grup extraordinar”, a declarat Mihai Iosif la Playsport Live.

Ce se întâmplă cu Ioniță: „Îl vedeam la națională”

În altă ordine de idei, fostul tehnician al Rapidului a identificat cauzele formei slabe a lui Alexandru Ioniță. Un jucător pe care îl vedea în circuitul echipei naționale.

„Ioniță e un tip foarte emotiv. Când a revenit la Rapid, după suspendare, era neantrenat. Am încercat să-l ajutăm. Am avut încredere și răbdare cu el. Ajunsese într-un punct destul de bun. Are sincope, din păcate. El e un tip sensibil. Eu îl vedeam la națională. Să ajungă și să se impună. Convinge antrenorul, selecționerul, arată-i că poți să joci! Ca jucător, unde ieși în evidență? Pe teren. Intră 10 minute, arată ceva! Îi poți demonstra antrenorului oricând că meriți mai mult”, a explicat Mihai Iosif.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622