Rapid a pierdut la limită meciul cu CFR Cluj, scor 1-2, în etapa cu numărul 27 din Liga 1.
La finalul meciului, antrenorul Mihai Iosif (47 de ani) a încercat să explice cum a ratat Rapid prezența în play-off. Întrebat despre viitorul său la Rapid, Iosif a spus că își dorește cu orice preț să fie prezent la inaugurarea noului stadion din Giulești.
Sunt dezamăgit doar că puteam mai mult. În primele 6 etape n-am avut accidentări, suspendări, inclusiv eu am putut să stau pe bancă. Primele probleme au început când m-au suspendat pe mine. Apoi, au intervenit suspendările, accidentările, care ne-au dereglat sistemul, pentru că n-aveam o bancă valoroasă.
Vrem să câștigăm fiecare meci în parte (n.r întrebat despre obiectivul din play-out). Suntem o forță ca grup. În primul rând, vrem să câștigăm jocul de sâmbătă, cu Dinamo, și să ne facem suporterii fericiți, care au făcut și azi o atmosferă senzațională, alături de cei de la CFR.
E o bucurie pentru mine să fiu la Rapid, să vin cu autocarul și să văd că plânge lumea pe drum. Eu o să încerc să le transmit jucătorilor acest spirit. Suntem foarte fericiți când vedem atâția oameni care vin după noi și plâng pentru Rapid. Momentan aici trebuie să fim un tot unitar, conducere, staff tehnic, jucători.
Dacă ceva nu merge, cu siguranță lucrurile se vor deregla. Doar lucruri pozitive discutăm momentan. La noi nu există cancanuri, nu știu dacă ați auzit așa ceva la noi. Nu vorbim de alți antrenori, alți jucători, vorbim doar despre echipa noastră.
Îmi doresc foarte mult să fiu acolo (n.r la inaugurarea noului Stadion Rapid), am muncit din greu pentru a ajunge aici, sufăr pentru echipa asta. E un lucru minunat și vreau să mă bucur de fiecare zi petrecută la Rapid”, a spus Mihai Iosif, după CFR Cluj – Rapid 2-1.
Ciprian Deac a dat lovitura în minutul 84 al meciului CFR Cluj – Rapid. Campioana s-a desprins la opt puncte în fruntea clasamentului din Liga 1 după acest succes. FCSB s-a încurcat în această rundă pe terenul lui CS Mioveni, scor 1-1, și CFR a profitat.
Rapid își ia rămas bun de la play-off după acest eșec cu CFR Cluj. Giuleștenii se află la șase puncte de Farul Constanța, care va înfrunta FC Argeș în această etapă.
Pentru Rapid urmează derby-ul cu rivala Dinamo, programat pe 26 februarie, de la ora 20:30, pe Arena Națională.