Mihaela Buzărnescu, noroc în dragoste, ghinion în tenis. Românca a fost eliminată din calificările de la Australian Open 2022
Mihaela Buzărnescu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu fotbalistul Marco Dulca. Cu toate că în dragoste o duce foarte bine, pe terenul de tenis a fost spulberată în calificările de la Australian Open. Nu este singura românca înfrântă fără drept la replică în calificările primului Mare Șlem al anului.
Înfrângere usturătoare pentru Mihaela Buzărnezu la Australian Open
Iubita lui Marco Dulca este pe locul 124 în clasamentul WTA și a pornit în calificările pentru turneul de la Australian Open 2022 ca favorită 10. În primul meci disputat la Marele Șlem australian, Mihaela Buzărnescu a pierdut în fața jucătoarei din Belgia Ysaline Bonaventure (177 WTA).
Buzărnescu a fost învinsă categoric în calificări cu 6-2, 6-2. Confruntarea cu numărul 177 mondial a durat o oră și două minute. Tot în calificări, Gabriela Lee (fostă Tobă) a fost eliminată de rusoaica Kamilla Rahimova. Românca de pe locul 208 WTA a fost înfrântă de ocupanta locului 120 WTA cu 3-6,2-6.
Marco Dulca și Mihaela Buzărnescu ”se ceartă” pe rețelele de socializare
Mihaela Buzărnescu (33 de ani) și Marco Dulca (22 de ani) formează un cuplu de câteva luni. Cei doi sportivi se înțeleg de minune în ciuda diferenței de vârstă dintre ei.
Miki și Marco, au ales ca destinație de vacanță, Maldive. Cei doi au urcat pe Instastory poze şi filmuleţe de la sosirea pe insula din Oceanul Indian. Marco a postat recent o poză din vacanță, iar Miki i-a lăsat un comentariu amuzant în care îi atrage atenția iubitului său.
„Bun și fotograful”, a comentat „Miki” Buzărnescu la poza postată de Marco Dulca. „E ok…”, a replicat fotbalistul, care a primit ulterior câteva inimioare din partea partenerei sale.
Puţini le dădeau şanse celor doi să aibă o relaţie mai lungă, însă ei se înțeleg foarte bine, iar susţinerea de care se bucură din partea familiilor pare să fie suficientă pentru liniştea lor.
Cristi Dulca este alături de fiul său Marco
Cristi Dulca, selecționerul naționalei feminine a României a vorbit în exclusivitate pentru PlaySport.ro despre relația fiului său Mario cu Mihaela Buzărnescu. Tehnicianul a dezvăluit ce relație are cu partenera fiului său și ce părere are despre faptul că aceasta este cu 11 ani mai mare decât fotbalistul Chindiei Târgoviște. Dulca a explicat și faptul că cei doi nu au prea mult timp liber, fiind mereu în cantonamente sau la turnee.
Mă înțeleg foarte bine cu ea, este o fată deosebită, o sportivă și o profesionistă foarte bună. Asta e viața de sportiv de performanță. Nu o să ai liniște decât după ce o să agăți ghetele în cui sau o să pui racheta în vitrină. Nu le poți avea pe toate în sport, faci multe sacrificii”, a spus Cristi Dulca.
La întrebarea legată de diferența de vârstă dintre cei doi, antrenorul s-a rezumat la a spune doar „Ce vârstă are dragostea?”.