Până să bifeze primul meci pentru noua sa echipă, Inter Miami, Lionel Messi și-a făcut debutul ca actor. Și nu oriunde, ci într-un serial de comedie extrem de popular în Argentina natală.
Concret, septuplul deținător al Balonului de Aur a avut o apariție de senzație în cel mai recent episod din sezonul doi al serialului ”Los Protectores”, alături de argentinienii Adrian Suar şi columbianul Gustavo Bermudez, care dau viață unor agenți de jucători. Scena a durat doar cinci minute, dar i-a făcut pe fani să râdă cu lacrimi.
Este vorba despre o întâlnire a lui Messi cu protagoniștii pentru a discuta pe marginea unui proiect de sprijinire a tinerilor legitimați la diferite cluburi din Europa. Inevitabil, situaţia scapă de sub control în urma solicitării de fotografii și videoclipuri, precum și unor idei de afaceri cel puțin bizare.
Până la urmă, cei patru țin un toast, semn că reușesc să ajungă la un numitor comun. Cel de-al doilea sezon al producției are șapte episoade și se difuzează pe platforma de streaming Star Plus.
În ceea ce privește filmările, acestea au avut loc nu doar în Argentina, la Buenos Aires, ci și în Paris. Noul sezon dezvăluie aventurile îndrăgiților protagoniști, cu relațiile de putere specifice lumii din care fac parte, la un an de când au înființat „Los Protectores S.A” și au reușit s-o transforme într-una dintre cele mai importante agenţii de reprezentare a fotbalului din America Latină şi Europa.
Totul începe cu o lovitură încasată într-un moment în care toate păreau să meargă perfect. Cei trei se trezesc brusc fără portofoliul de jucători și trebuie să facă totul pentru a-l recupera până nu e prea târziu.
În altă ordine de idei, Lionel Messi a semnat deja cu Inter Miami și a dezvăluit motivele pentru care a luat această decizie în loc să revină la Barcelona, dar încă nu a avut parte de o prezentare oficială. Americanii au programat acest eveniment pe 16 iulie, când îi va fi alături și bunul său prieten, Sergio Busquets, cu care va face din nou echipă.
„Voi avea câteva zile de vacanță, iar apoi o voi lua de la capăt în noul meu oraș, la noul meu club. Sunt foarte entuziasmat”, a dezvăluit starul argentinian, nu cu mult timp în urmă.