Deşi s-a zvonit că ar putea fi tentat de propunerea venită din Arabia Saudită, Lionel Messi negociază prelungirea acordului cu Paris Saint Germain.
Fotbalistul de 35 de ani este pe Parc de Princes din 2021. Iar contractul său va expira în vară. El şi-a desemnat tatăl care îi este şi impresar să discute cu şefiii clubului din capitala Franţei pentru o extindere a înţelegerii până în 2024.
Acestea vor fi purtate conform jurnalistului Florent Torchut după ce va decisă învingătoarei dublei dintre francezi şi nemţii de la Bayern Munchen din optimile Ligii Campionilor. Este posibil ca rezultatul acesteia să influenţeze negocierile dintre părţi.
Iar rezultatul ei nu este de natură să îi facă optimişti pe campionii Franţei pentru partida retur. Bavarezii s-au impus cu 1-0 prin golul lui Kingsley Coman. La fel cum se întâmplase şi în ultimul act din 2020, atunci când tot francezul era decisiv pentru victoria trupei de pe Allianz Arena.
La momentul în care vor avea loc negocierile pentru extinderea colaborării dintre părţi se va stabili şi noul venit al campionului mondial. Dar şi bonusurile şi clauzele care vor fi adăugate la noul acord. După un sezon de acomodare, Messi şi-a îmbunătăţit cifrele în actuala stagiune.
În care parizenii, la fel ca în ultimii ani, au ca obiectiv câştigarea Ligii Campionilor. Doar că visul s-ar putea nărui încă din luna martie dacă în urma returului cu Bayern, PSG va fi eliminată din competiţie. În acest moment, cota lui Messi pe siteul de specialitate Transfermarkt.de este de 50 de milioane de euro.
Messi şi-a îndeplinit marele vis la sfârşitul anului trecut. A cucerit Cupa Mondială cu naţionala pumelor după victoria din finala împotriva Franţei. Astfel, el a cucerit şi ultimul trofeu care îi lipsea din palmares. După ce în vara lui 2021 triumfa la Copa America.
Momentul în care s-a văzut în braţe cu trofeul mult dorit l-a făcut pe Messi să exulte şi să răsufle şi uşurat după ani în care succesele în tricoul reprezentativei s-au lăsat aşteptate. După ce ultimul act de pe Lusail se încheiase, el i-a trimis un mesaj soţiei sale, Antonela Roccuzzo. E gata a scris superstarul sud-american.
„Pentru că, după atâta timp și atâta suferință, se terminase. Au fost perioade când am suferit foarte mult la echipa națională, au fost multe dezamăgiri, finale pierdute. Am primit multe critici, de toate culorile. Iar familia mea a suferit chiar mai mult decât mine. Am spus ‘E gata’ pentru că am închis cercul: Copa America și acum Cupa Mondială. Nu a mai rămas nimic acum”, s-a destănuit Messi pentru cei de la Goal.