De îndată ce a bătut palma cu David Beckham pentru transferul la Inter Miami, presa internațională s-a întrebat unde va locui Lionel Messi peste ocean, iar răspunsul a venit în scurt timp. Are la dispoziție nu una, ci patru apartamente OZN în valoare de 20 de milioane de euro, toate aflate în proprietatea sa.
Două dintre ele se află în Porsche Design Tower, o clădire impresionantă situată chiar pe malul oceanului, cu 60 de etaje și 132 de apartamente, toate pe două niveluri. De prisos să mai spunem că dotările sunt demne de fotbalistul pe care mulți îl consideră cel mai bun din istorie.
Dincolo de bucătăriile din care nu lipsesc electrocasnicele Miele și mobilierul Poggenpaul, restaurantul, centrul spa, terasa exterioară, barul cu vedere spre ocean, sălile de jocuri și fitness, piscina exterioară încălzită, „piesa de rezistență” este destinată autoturismelor. Nici nu se putea altfel, în condițiile în care vorbim despre Porsche.
Liftul special ridică automobilul la garajul (sky garage) care se află în proximitatea fiecărui apartament, iar pereții transparenți le oferă proprietarilor posibilitatea de a le vedea chiar din living. Messi a cumpărat primul apartament în 2017, cu 5,3 milioane de dolari.
Cel de-al doilea a fost cumpărat în 2019, în aceeași clădire, dar la un etaj superior: un penthouse cu trei dormitoare și piscină privată amplasată pe terasa cu vedere spre ocean.
Doi ani mai târziu, starul argentinian a mai făcut o achiziție impresionantă, tot în Sunny Isles. Este vorba despre un apartament care ocupă un etaj întreg în clădirea Regalia, dotat cu patru dormitoare, cinci băi, 520 de metri pătrați suprafață utilă, terasă de 200 metri pătrați și frigider pentru 1.000 de sticle cu vin.
Ultimul, dar nu cel din urmă, se află în clădirea Bentley Residences, situată, de asemenea, în Sunny Isles Beach. Și acesta dispune de un lift special pentru automobilele proprietarilor.
După despărțirea de PSG, fanii Barcelonei sperau într-o revenire a lui Messi pe Camp Nou, dar mutarea nu s-a mai concretizat. Motivul a fost dezvăluit chiar de el, de îndată ce a semnat cu Inter Miami.
„Îmi doream mult să pot să mă întorc, însă, pe de altă parte, după tot ce am trăit și modul în care am plecat, nu voiam să mă aflu din nou în aceeași situație, să aștept să văd ce se va întâmpla și să îmi las viitorul în mâinile altora, să fie decis în alt mod. Am vrut să iau propria decizie, gândindu-mă la mine, la familia mea. Dacă am auzit bine s-a zis că La Liga a acceptat tot și că e totul ok pentru a mă întoarce, însă lipseau multe alte lucruri ce trebuiau rezolvate.
Am auzit că trebuiau să vândă jucători sau să scadă salarii jucătorilor și sincer nu voiam să trec prin asta, nici să fiu responsabil de așa ceva. Am fost deja acuzat de multe lucruri care nu au fost adevărate în cariera mea la Barcelona și eram puțin obosit, nu voiam să trec prin astea”, a declarat septuplul deținător al Balonului de Aur.
Sursa foto: The Sun.