Messi s-a deschis pentru prima dată atunci când vine vorba de moartea idolului său, Maradona. Lui Messi nu i-a venit să creadă. „A fost o nebunie, o lovitură dură” s-a destăinuit el publicației La Sexta.
Decarului catalanilor nu i-a venit să creadă teribila veste. „Știam că Diego nu este bine, dar nu mi-a venit să cred când tata mi-a spus vestea. A fost ceva teribil, nu mi-a venit să cred că a murit” a mărturisit Messi.
Vestea morții lui Maradona a îndoliat toată lumea fotbalistică. Fani din toată lumea au crescut cu magia de pe teren al lui Diego. Argentinianul era iubit peste tot, dar la Napoli și mai ales în Argentina suferința a fost una mare. Iar suporterii îndurerați au ținut să fie alături de idolul lor pe ultimul drum.
„Este normal să se întâmple asta. Diego a făcut atâtea pentru Argentina. Moartea lui a fost ceva teribil, o nebunie. Oamenii au dorit să își ia rămas bun, e normal. El merita totul” a declarat Messi.
Starul Barcelonei și al naționalei Argentinei recunoaște că moartea lui Diego l-a pus pe gânduri. „Nu m-am gândit la moartea mea, uneori mă întreb cum vor fi copii mei, familia mea. Nu este, însă, un topic, la care să vreau să mă gândesc”
Messi nu dorește să aibă parte, însă, de aceleași onoruri ca cele primite de Maradona. „El este unic” a repetat Messi.
Leo nu a ratat nici el șansa de a-și aduce omagiul către legenda dispărută. După golul cu Osasuna, în La Liga, Messi a îmbrăcat tricoul cu numărul 10 purtat de Diego la Newell’s Old Boys.
„A fost un gol la care nu mă așteptam, dar pe care îl căutam. Primisem tricoul lui Diego și am vrut să îl omagiez.” a explicat Messi.
Există și multe voci care au criticat modul în care a trăit Maradona. Se știe că Diego a avut un mod de trai foarte zbuciumat. Petrecerile la care participa, toate substanțele interzise pe care le consuma, și-au spus cuvântul. Fără aceste excese, probabil că Maradona ar fi dus o viață mai lungă.
Messi nu este, însă, de acord cu cei care au criticat dur cum a trait Diego:
Nu este teaba nimănui să judece cum trăiește cineva. Fiecare face ce vrea cu viața lui. Dar el a oferit atât de multe, mai ales argentinienilor