Marius Șumudică nu este doar un rapidist înfocat, dar este și un mare fan al lui Gigi Becali. Antrenorul celor de la Al-Raed nu ezită niciodată să îl laude pe marele rival al grupării din Giulești. Șumudică și Becali au fost aproape să lucreze împreună în mai multe momente.
Fostul atacant rapidist a declarat în mai multe rânduri că nu va antrena niciodată pe FCSB, deși are o relație apropiată cu Gigi Becali. Cei doi au fost aproape să și lucreze împreună, dar până la urmă antrenorul a refuzat să meargă la echipa latifundiarului. Cu toate acestea, Șumi nu ratează nicio șansă să îl laude pe patronul rivalilor. Acesta îl consideră pe Becali principalul „finanțator” al campionatului. Șumudică speră ca Dan Șucu să înceapă să rivalizeze cu latifundiarul din
Dacă nu bagă el bani, nu știu dacă vor exista transferuri în această perioadă. Poate Rapidul să miște ceva. Eu mă aștept să aducă niște jucători. Au o șansă, este și acest centenar, iar suporterii așteaptă o performanță. Nu vreau să fie pusă presiune pe echipă să ia titlul, dar dacă se ajunge în play-off, totul este posibil. Dar și o calificare într-o cupă europeană, tot ar reprezenta un rezultat foarte bun. De aceea aștept 2-3 jucători, care să crească valoarea lotului, a punctat Șumi, la Digisport.
Adrian Mutu a fost tare dezamăgit să afle că una din țintele dorite, Alexandru Ișfan, va ajunge la o rivală din Superliga. Extrema de 22 de ani va juca la CSU Craiova. Antrenorul giuleștenilor nu este mulțumit cu randamentul oferit de Antonio Sefer și Mihai Pănoiu, variantele de jucător „under” pe care le are în lot. De aceea a insistat mult pentru aducerea lui Ișfan. Acum, însă, fotbalistul va merge în Bănie, lucru care l-a înfuriat tare pe fostul internațional.
De aceea, Șucu și Angelescu sunt gata să apeleze la „artileria grea”. Rapidiștii sunt gata să apeleze și ei la metoda preferată a cluburilor din România, repatrierea de jucători. Transferat în vară pe 5 milioane de euro, în Franța, la Nice, Rareș Ilie poate reprezenta surpriza oferită de patroni lui Mutu și fanilor. Tânărul atacant nu s-a integrat în Ligue 1 și ar putea fi împrumutat. Iar în Giulești ar fi o variantă bună să își revină la forma care l-a consacrat. Se pare că gruparea de lângă Podul Grant ar fi demarat deja negocierile cu francezii.