Mesaj cu direcție al lui Nicolo Napoli după victoria Craiovei în meciul cu FC Argeș: „Poate îmi face un cadou”

12 12. 2022, 22:14
Nicolo Napoli este la al nouălea mandat pe banca celor de la FC U Craiova

FC U. Craiova s-a impus în duelul cu echipa fostului antrenor: Marius Croitoru. Nicolo Napoli pare a fi o monedă norocoasă pentru echipă, oltenii ajungând la a treia victorie la rând în Liga 1.

Nicolo Napoli, fericit după a treia victorie la rând

Antrenorul italian revenit pe banca oltenilor i-a transmis un mesaj lui Adrian Mititelu, după victoria cu FC Argeș. Acesta speră să primească nite cadouri de Crăciun, adică niște transferuri.

„A fost un meci din partea noastră. Am luptat până în final și am reușit să câștigăm. Suntem într-o formă bună și și-au făcut meseria bine azi jucătorii. Împreună cu echipa am schimbat lucrurile, am câștigat meciuri.

Ei mă ascultă, fac o treabă bună pe teren și așa scoatem rezultate. Sunt aici pentru a-i ajuta pe jucători. Am trei atacanți care sunt buni, încerc să-i rotesc. E mai bine că se întrerupe campionatul, am avut multe meciuri. Avem o partidă dificilă la Ploiești, unde încercăm să luăm puncte.

Așa o să avem un Crăciun mai frumos. O să vorbesc cu domnul Mititelu și o să vedem ce idei are el, poate îmi face un cadou de Crăciun (n.r. transferuri de jucători)”, a spus Nicolo Napoli.

Nicolo Napoli, la al optulea mandat pe banca Craiovei

Nicolo Napoli l-a înlocuit pe Marius Croitoru pe banca Craiovei și a ajuns la al optulea mandat pe banca oltenilor. Acesta va sta în ”Bănie” cel puțin până în vara anului 2023.

„Nicolo Napoli este noul antrenor al Științei! Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că tehnicianul italian a semnat un contract cu gruparea alb-albastră până în vara anului 2023”, a anunțat FCU Craiova prin intermediul rețelelor de socializare, anunța clubul, după ce l-a numit pe Napoli.

Pe lângă cele 7 mandate anterioare de antrenor, Nicolo Napoli a mai fost la un moment dat și director sportiv la FCU Craiova. Ultima dată, la finalul sezonului trecut, italianul de 60 de ani s-a despărțit de clubul din Bănie după ce nu a reușit să se pună de acord cu Adrian Mititelu cu privire la strategia de transferuri care ar fi trebuit adoptată în campania de achiziții din vară.