„Mergi mai departe și vedem”. Îl ia la Euro?! Ce i-a spus Edi Iordănescu lui Mitriță în discuția privată pe care au avut-o

Alex Matei 02.04.2024, 16:18
„Mergi mai departe și vedem”. Îl ia la Euro?! Ce i-a spus Edi Iordănescu lui Mitriță în discuția privată pe care au avut-o

Au apărut detalii din discuția privată pe care Alex Mitriță a avut-o cu selecționerul Edi Iordănescu.

Alex Mitriță este unul dintre cei mai în formă jucători din campionatul românesc. În actualul sezon, extrema, în vârstă de 29 de ani, a dat 13 goluri și 11 pase decisive în 33 de partide bifate pentru Universitatea Craiova, în toate competițiile.

În ciuda evoluțiilor foarte bune, Mitriță nu a fost convocat de Edi Iordănescu pentru acțiunea echipei naționale, din luna martie, când „tricolorii” au disputat două partide amicale, cu Irlanda de Nord și Columbia.

Ce i-a spus Edi Iordănescu lui Mitriță în discuția privată pe care au avut-o

Persoane apropiate Universității Craiova susțin, potrivit GSP, că Edi Iordănescu i-a transmis, lui Alex Mitriță, să continue cu evoluțiile bune de la echipa de club, dându-i de înțeles că există șanse să-l convoace la Euro 2024.

„Selecționerul i-a spus: «Mergi mai departe și vedem!» Și băiatul merge! Au discutat, și-au spus părerile, nu s-au făcut promisiuni. A fost o discuție cu cărțile pe față.

Poate că Mitriță pare un tip arogant, dar nu e, din contră. Ok, este mai distant, însă în interiorul lotului este un tip de echipă, un adevărat căpitan. El chiar a (re)venit la Craiova ca să ia titlul, așa a spus mereu. De aceea reacțiile lui de genul «Hai, mă, că vă omor! Hai să tragem să batem!», de la meciul cu Rapid. Are frustrare, pozitivă, în el, fiindcă vrea trofee, nu să le vadă cum trec pe lângă el.

Acum mai mulți ani era mai flegmatic, când s-au certat la națională, că nu se implică destul, dar acum e un alt om”, au spus apropiații Universității Craiova, potrivit sursei citate.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622