Termenul adoptat din italiană, atunci când vorbim despre perioada de transferuri, ca să părem și noi mai cool, mot-a-mot înseamnă, de fapt, altceva. ”Mercato” este ”piață” în limba vorbită aproximativ de milioane de români. În fotbalul nostru, această perioadă, care aprinde imaginația suporterilor și crește traficul site-urilor de sport, nici măcar cu o piață nu aduce, ci mai degrabă cu un talcioc de la țară (târg în alte părți ale țării). Doamne, ce fascinat eram de talcioc, atunci când eram mic și mergeam cu bunica…
La fel de fascinat am devenit atunci când am mai crescut, dar nu de târgul de vechituri, cu bâlci inclus, ci de ”mercato” de vară și de cel de iarnă. Luam cu febrilitate ziarele de sport dimineața, în diminețile când trăgeai lozul norocos și le găseai pe amândouă la Rodipet, nu ca să citesc vreo cronică sau vreun editorial, ci să aflu pe cine vrea să ia Steaua, pe cine a ochit Dinamo și ce face transfer-bombă pregătește Rapidul în timpul ăsta…
Sigur, ne bucuram pentru echipa favorită când patronul plătea ”xx sute de mii de dolari” pe ”noul Hagi” de la Constanța, pe ”noul Dobrin” de la Pitești sau pe viitorul Mutu, de la Galați ori Bacău. Dar, mai importantă decât bucuria unui transfer reușit, era ”bursa zvonurilor”. Pe asta o adoram pur și simplu, dintr-un motiv extrem de simplu de explicat pshilologic – ne lăsa să visăm… Și ce frumos este să visezi!
În mercato toată lumea câștigă
90 spre 95% dintre zvonurile din mercato bineînțeles că nu se adevereau! Pentru că patronul din provincie a cerut prea mult, cel de la București nu a plusat, impresarul a fost prea lacom sau jucătorul ”era stelist de mic, nu a vrut la Dinamo”. Da, până și aceste povestioare, de cele mai multe ori inventate, aveau farmecul lor, parfumul lor de care nu te mai săturai… De fapt, toată lumea avea de câștigat! Boșșii ”granzilor” arătau că ”își doresc să întărească echipa” și îi linișteau pe fanii care în acele timpuri încă le mai scandau numele pe stadioane și nu le scriau ”Pleacă!”, ”Vinde!” sau alt cuvânt pe care nu mi-l mai amintesc, pe toate gardurile înalte din oraș. Asta deși fusese mai zgârcit cu 20-30 de mii față de rival. Grangurii de provincie se lăudau în târg că au reușit să-l țină pe copilul urbei încă un an la echipă, deși de fapt mai ceruse 50 de mii în plus.
Impresarii își frecau mâinile de fericire, pentru că le creștea cota mânjilor pentru viitoarea perioadă de mercato, când o luau de la capăt și plusau: ”are două-trei oferte și de afară”. ”De afară”, însemna de fapt din alt județ poate, dar nu mai conta. Pentru nimeni! Povestea era prea frumoasă și spusă atât de bine de gazetari… Două-trei zvonuri aduceau cu ele obligatoriu rubrica pe care se juisa intens: ”Cum ar putea arăta Dinamo/Rapid/Steaua/Craiova cu cele 4 achiziții”. Ziarele se tipăreau și în ediția a doua (ce nu știți, cei-i aia, așa mici sunteți?) și se dădeau ”pe sub mână” (nici de asta nu ați auzit?) la prima oră. Ce frumos era în mercato! Cu toții eram atât de fericiți și nici nu ne dădeam seama… Unele lucruri sunt neprețuite. Pentru toate celelalte există carduri de credit…
Oricât de greu ar fi de acceptat, să știți că foarte multe nu s-au schimbat de atunci până astăzi. Asta, deși, nimic nu mai e la fel! Paradoxal! Știu, nu sunteți de acord. Pe atunci se făceau transferuri pe bani ”grei”, astăzi se aduc jucători gratis. Atunci aveam fotbaliști rasați, acum aducem ”gloabe refuzate” de Occident. Ziarul era ziar, tipărit, paginat, corectat, editat, îngrijit, astăzi e totul online, needitat, scris în viteză și aruncat în eter. Da, știu, ziariștii erau ziariști, vorbeau rar și scriau bine, azi suntem toți niște gargaragii pe social media, iar restul ”agregatori” la kil.
Nu o să vă contrazic. O să vă rog doar să faceți un exercițiu de imagine (sic!) și să înlocuiți patronii-vedetă de ieri cu cei de azi, plus trei-patru primari, frații impresari cu doamnele și ”samsarii” de azi, ziarele colorate cu site-urile și mai colorate și o să vă dați seama că suntem doar mai bătrâni… Nevoia de povești din mercato a celor care urmăresc în continuare fenomenul și nu s-au scârbit încă a rămas aceeași. Stau mărturile zecile de mesaje pe care le primesc de la suporterii din țară, care mă întreabă zilnic ”e adevărat că îl luăm pe x?”, ”semnează zilele astea? Ce bun ar fi…”. Ca mine, cu siguranță, alți ziariști sportivi primesc aceleași mesaje. Eu le răspund cu plăcere și sinceritate, după ce colegul meu, Cătălin Mureșanu, mi-a zis într-o zi în lift: ”Cum să nu le răspundem, frate, ai uitat că așa eram și noi?”.
Da, așa cum este mercato la noi, un talcioc cu de toate și mai nimic, încă aprinde imaginația suporterilor. Și bine face! Pentru că, probabil, de-aia a și fost inventat…