Medvedev, plin de nervi după eliminarea de la Roland Garros. ”Mi-a fost gura plină de praf”

Ioan Valentin Oprea 31.05.2023, 12:36
Medvedev, plin de nervi după eliminarea de la Roland Garros. ”Mi-a fost gura plină de praf”

Daniil Medvedev, numărul doi din ierarhia ATP, a fost un car de nevi după eliminarea, încă din primul tur, de la Roland Garros. Chiar dacă s-a impus recent la turneul de la Roma, jucătorul rus spune că zgura rămâne cea mai grea suprafaţă pentru el.

Medvedev a oferit una din suprizele neplăcute ale startului de competiţie de la Paris şi a cedat în cinci seturi, în faţa brazilianului Seyboth Wild. Deşi a condus cu scorul de 2-1 la seturi, rusul s-a prăbuşit, în cele din urmă, în decisiv. Medvedev-Wild s-a încheiat cu scorul de  6-7, 7-6, 6-2, 3-6, 4-6, iar tenismenul din Rusia vrea să uite cât mai repede de experienţa din capitala Franţei.

Din cauza vântului și a terenului uscat, mi-a fost gura plină de praf de la al treilea joc al meciului și nu-mi place. Nu știu dacă oamenilor le place să mănânce praf, să aibă în pungi, în pantofi, șosetele albe pe care trebuie să le arunci după sezonul de zgură”, a fost prima reacţie a lui Medvedev, după eşecul din turul inaugural de la Marele Şlem al Franţei.

Speră să-şi îmbunătăţească jocul pe zgură

Medvedev îşi face deja planurile pentru 2024 şi crede că jocul său pe zgură va arăta mult mai bine atunci. Succesul de la Masters-ul de la Roma îi dă speranţe jucătorului de 28 de ani, care are acum încredere că îşi va putea îmbunătăţi tenisul pe această suprafaţă mai puţin rapidă de joc.

Nu am crezut niciodată că voi câștiga un turneu pe zgură (n.r la Roma acum două săptămâni). Să nu mai vorbim că este vorba despre un Master.  Așa că trebuie să mă gândesc la asta mai mult acum decât la Roland Garros, din păcate. Anul viitor voi fi, poate, mai motivat”, s-a auto-încurajat Medvedev.

A doua zi de la Roland Garros nu a fost de bun augur pentru România. Chiar dacă pornea cu prima şansă în duelul cu italianca Paolini, Sorana Cîrstea a dezamăgit pe zgura pariziană. Românca a pierdut în trei seturi şi a părăsit Open-ul francez încă din primul tur.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622