Max Mosley, o moarte tragică după o viață de film. Concluzia anchetatorilor: Fostul președinte FIA s-a sinucis

Moldoveanu Camelia 29.03.2022, 18:26
Max Mosley, o moarte tragică după o viață de film. Concluzia anchetatorilor: Fostul președinte FIA s-a sinucis

Ancheta în cazul morții lui Max Mosley, fostul boss din Formula 1, s-a încheiat. Oamenii legii au ajuns la o concluzie după un an de cercetări amănunțite. Tragediile din viața personală, pasiunile obscure și cancerul l-au determinat să-și încheie socotelile cu viața.

Anchetatorii au decis cauza morții lui Max Mosley

Max Mosley, fostul președinte al Federației Internaționale de Automobilism (FIA), a murit la vârstă de 81 de ani, pe data de 23 mai 2021. Acesta a ocupat cea mai înaltă funcție din Formula 1 în perioada 1993-2009 (trei mandate).

Din nefericire, fostul boss din Formula 1 și-a îngropat fiul înainte ca el să moară. În 2009, la doar 39 de ani, Alexander s-a stins din viață din cauza unei supradoze cu cocaină. Tânărul suferise de o depresie îngrozitoare care i-a adus și sfârșitul.

Anchetatorii au scos la iveală faptul că Max Mosley s-a împușcat în cap cu o pușcă. Fostul președinte FIA a decis să-și pună capăt vieții după ce a aflat că suferă de cancer și că nu se mai poate face absolut nimic.

Nu intrați, sunați la poliție”, a fost mesajul pe care poliția l-a găsit bătut în cuie pe ușa în spatele căreia și-a dat ultima suflare.

Medicul legist a concluzionat:

Era evident că a folosit pușca singur și a suferit o rănire care i-a pus capăt vieții. Este clar că a avut răni incompatibile cu viața.”

Cu toate acestea, medicul care l-a îngrijit a subliniat faptul că nu părea să dea semne de depresie, sau că are de gând să-și ia viața.

Dimpotrivă, el a spus că avea în planuri renovarea casei lor din Gloucestershire, care urma să fie terminată până în iulie”, potrivit thesun.co.uk.

Scandal sexual cu prostituate „naziste”

Cu un an înainte ca fiul lui să se sinucidă și ca el să renunțe la președinția FIA, mai exact pe 30 martie 2008, au apărut imagini cu Max Mosley din timpul unei orgii. Ziarul englez News of the World a publicat imagini dintr-un videoclip de 5 ore în care fostul boss din Formula 1 participa la o orgie cu prostituate costumate în uniforme naziste.

News of the World a primit 60.000 de lire sterline amendă pentru încălcarea dreptului la viață privată. Decizia instanței din Marea Britanie a avut loc pe 24 iulie 2008, iar după aceea Max Mosley a încercat să scape de imaginile compromițătoare deschizând o bătălie amplă cu Google.

Tot în 2009, mai exact pe 24 iunie, a renunțat la funcția de președinte al FIA. Jean Todt, CEO Ferrari, i-a luat locul. Însă, se pare că toate aceste probleme, dar mai ales vestea că suferă de o boală incurabilă, au dus la decizia de a-și pune capăt vieții.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622