Mircea Tutovan (70 de ani) a dezvăluit că a avut gânduri de sinucidere și că a luptat cu dependența de alcool, după ce a fost nevoit să renunțe la voleiul de mare performanță. Fostul campion al României și al Europei s-a retras la Biușa, un sat izolat din județul Sălaj.
Cupa Campionilor Europeni și zece titluri cu Dinamo, plus două medalii de bronz cu naționala României, la campionatele europene. Sunt trofeele din palmaresul unuia dintre cei mai valoroși voleibaliști din istoria României. S-a retras din sport la 41 de ani, după o accidentare la umăr.
Cu 300 de meciuri în tricoul naționalei României, Mircea Tutovan este unul dintre cei mai mari voleibaliști pe care i-a avut sportul românesc. Clipele de glorie s-au dus însă rapid, iar cel care era poreclit „tunarul Europei” a ajuns să se zbată în anonimat și să lupte cu demonul alcoolului, dar și cu gândul sinuciderii.
„Ce viață frumoasă am avut și s-a terminat al dracu’ de urât. Când mi-am rupt umărul și totul s-a dus… Offf, Doamne! De la 90 de kilograme am ajuns la 75. Vă dați seama cât am fost de afectat?! Am intrat într-o depresie… Nu-mi venea să cred că nu mai pot să dau în minge. Problema a fost alta. Nimeni nu mi-a întins vreo mână! Nimeni, deși puteau! ”, a dezvăluit Mircea Tutovan pentru Gsp.
Dinamo, Șimleu Silvaniei, Elcond Zalău și Gloria Bistrița sunt câteva dintre echipele pentru care a jucat Mircea Tutovan. Acum, s-a retras în comuna Biușa, un loc izolat din județul Sălaj.
„Am rămas singur cu nevasta și copiii. Pe 9 martie fac 50 de ani de căsnicie. Atunci am încercat să găsesc o modalitate mai frumoasă să mă sinucid! O luasem pe ulei… Dar ușor, ușor mi-am revenit. Atunci mi-am cernut prietenii și nu prea au rămas mulți. Mă uitam cu lupa după ei. Mulți puteau să mă ajute, dar…
M-am refugiat în alcool! Eu beam și înainte, dar ca un om normal, n-am avut probleme. Dar în perioada aia o luasem razna și băgam numai tărie. Acum nu mai beau pic de tărie de zeci de ani. Deloc, deloc!”, a mai povestit fostul mare voleibalist al lui Dinamo și al naționalei României.
Sursa foto: Facebook Federația Română de Volei
(Cea mai frumoasă perioadă e câștigarea Cupei Campionilor Europeni?) În tricoul lui Dinamo, am bătut la Palma de Mallorca, pe 19 februarie 1981. Dramatic, cu 3-2, pe ŢSKA Moscova. Am condus cu 2-0, aveam 15-11 în setul trei și serviciul și ne-au egalat ăia. Dar am câștigat decisivul cu 15-6! După meci, bucurie mare de tot!
Mircea Tutovan